Adriana Barbu – fondator Velvetique Communication
Zilele trecute am citit pe nerăsuflate, bucurându-mă în sinea mea pentru recunoașterea unor fapte profesionale ale noastre, cei care practicăm relații publice, un articol pe blogul unui practician din branșă care explică tranșant că cei care sunt specialiști în relații publice nu sunt decoratorii de vitrine, ci sunt parte din construcția blocurilor de încredere, credibilitate și reputație a unei organizații. (sursa https://ellaminty.com/business/the-value-of-public-relations/)
Dacă are dreptate, eu, din experiența mea, spun cu mâna pe inimă, da!
Cu gândul la încredere și credibilitate, aduc în discuție un proiect actual al echipei noastre, simțit la cald și… de suflet. În România, dacă întâlnești antreprenori, clienți români și ești consultant în PR, ți se poate întâmpla să fii de-a dreptul cucerit. Prea frumoase unele inițiative și prea le vezi ce bine le–ar șade în pagini de revistă, pe unde radio și TV. Să-i vadă o țară întreagă. Și dacă mai ești și mânat de dorința de a arăta că există o Românie a lu’ se poate, păi cum să nu zici da și să duci vorba mai departe? Chiar de treci prin provocări, bugete mici și multe alte furci caudine. Dacă merită sau nu România noastră munca oamenilor de relații publice, eu cred că da.
Acum un an, pe vreme de primăvară, drumurile mă purtau la Fălticeni, orășel în județul Suceava. Mă întâlneam cu un viitor client care avea să ne surprindă cu povestea sa. O cheamă Mirela Nechita, femeie strașnică, vulcanică și blândă în același timp, cu graiul moldovenesc duios, așa cum se așează florile pe perdelele, fețele de masă de la ea, din magazinul său de decorațiuni interioare din Fălticeni – Natallia Decor. E afacerea ei de mai bine de 15 ani.
Luasem avionul până la Iași, de acolo trenul spre Dolhasca. Mă aștepta Mirela să vorbim despre cum ar putea să-și promoveze mai bine afacerea. Ne așezăm la vorbă. Și gândurile și întrebările mele merg dincole de magazinul și produsele ei, și simt că urmează să pornesc într-o călătorie inedită. De basm. Că ea, doamna aceasta din Fălticeni, era de… basm românesc, coborâtă direct din poveștile lui Creangă.
„Se cumpără perdele în Fălticeni?”, întreb eu. Și răspunde cu zâmbetul ei cald de moldoveancă, trecută prin multe întâmplări, de ea știute doar, din care auzeam timid un foșnet de mesteceni din pădurea aceea a ei, tainică și atemporală. „Cum adică cine cumpără? Păi, oamenii din sate. Clienții mei sunt din mediul rural. Perdele la sate.” “O casă fără perdele e ca femeia fără sprâncene”, avea să puncteze și Iliuța, mâna dreaptă a Mirelei. Mă ia primul zâmbet. Mă simt din nou plecată la vânătoare de fapte și oameni frumoși de pus în ramă.
Adulmec a… poveste. Îmi domolesc întrebările și curiozitățile care mă năvălesc. Și le dau timp să se așeze. Aflu despre Dolhești, satul de orgine al acestei antreprenoare, despre ansamblul folcloric Străjerii, despre pădure, despre casele frumoase și oamenii harnici, despre primarul care este exemplu de gospodar pentru săteni, despre biserica ctitorită de Hatmanul Șendrea, cumnatul lui Ștefan cel Mare, aflu despre meșteșugari. „Da, știu, e frumos în Bucovina”, zic eu. „Nu, nu este Bucovina, este Moldova”, spune răspicat Mirela. Suntem pe Valea Șomuzului. Și uite așa, discuția curge, așa cum curge apa Șomuzului prin aceste meleaguri.
A urmat apoi o vizită de lucru și am mers în satul Mirelei să descoperim de unde vine miezul de antreprenor al acestei moldovence. Am plecat cu Andreea Vlad, colega mea, unul dintre cei mai ca la carte consultanți în relația cu presa. Andreea știe așteptările și off-urile jurnaliștilor și știe să domolească elanul clienților când aceștia confundă marketingul și publicitatea cu acțiunile de relații publice. Și o face mereu onest și smerit. Cu Andreea am pornit împreună și în această călătorie a meseriei noastre. Stăm două zile în Dolhești, în prima noastră vizită de lucru. Ne întoarcem și purcedem spre planul de comunicare.
Ne propunem să o invităm pe Mirela și al său brand să fie ambasador al zonei de unde vine, din satul Dolheștii Mici, loc cu spirit de inițiativă și… substanță, unde trecutul s-a „aciuat” armonios în prezent. Vrem să arătăm, împreună cu acest antreprenor local, un crâmpei de Românie – inspirație pentru o țară întreagă, cum bine zicea Andreea la primele concluzii după prima întâlnire de lucru. Așezăm argumentele pe hârtie, în word, pe capitole, cu pilonii de comunicare, obiectivele, publicul-țintă și acțiunile. Trimitem Mirelei. „Ah, dar nu prea verific email-ul…” Nu are nici website, nu-i nimic, le facem. Pe rând, cu răbdare. Dar oare va vrea? Ne întrebăm. Oare are încredere în noi? Ajunge la un calculator și seara târziu primim mesaj pe What’s up. Îmi place mult ce propuneți, da, facem!
Și uite așa, o luăm pe Valea Șomuzului. Organizăm prima acțiune din planul nostru – un tur de informare pentru jurnaliști, în iulie 2017. Era o premieră pentru sat și pentru invitații noștri. Aveam să descoperim provocarea respectării agendei. „Da’ nu-i mai bine să organizăm spontan?, zice el, Gheorghiță, poștașul din sat și coordonatorul ansamblului folcloric Străjerii, iubitor de România cu tot ce are ea. Avem de lucru, spunea tehnicianul din noi, la o astfel de propunere. Dar ce privilegiu să ai de lucru în așa loc, neatins de graba lucrurilor, de deadline-uri, de fierbințeala meeting-urilor sau „conf call-urilor”. Și apoi, ca să iasă prima agendă ca la carte, ne-am adaptat și noi. Întâlnirile de lucru s-au transformat în adevărate șezători, asezonate cu mămăligă galbenă ca soarele și cu poalele’n brâu, cum numai la ei se fac atât de dulci. Și uite așa, am intrat în ritmul lor și… așezarea lor – domoală și învolburată deopotrivă.
Conștienți fiind că eforturile vor fi mai mari decât atunci când organizezi o conferință la nivel înalt, la vreun hotel de 5 stele, cu coffee breaks, cu ecran și video proiector sau buget generos pentru a cumpăra bilete de avion pentru un info tour, am pornit. Intram în cel mai frumos joc românesc și refren românesc, ca în orațiile dolheștenilor- Hop așa, tot așa, nu te da, nu te lăsa. Pentru că nu despre asta este vorba – ci despre a găsi comori și a le scoate la iveală. Este vorba despre a arăta nu despre cât de eficient și ca la carte putem fi organizatoric – da, contează și asta, contează mult- , dar mai presus, să construim încredere și să dezvăluim frumosul și ineditul împreună cu un antreprenor și cu inima unui sat întreg.
Dar să ne ținem de plan. Are loc prima acțiune și de acolo, următoarea. Se confirmă că zona este cu potențial de turism rural. Purcedem spre crearea Asociației pentru promovarea Văii Șomuzului. Facem primele materiale promoționale – o mapă, un pliant, un roll up. Ce bucurie! Atragem lângă noi parteneri. Crește bulgărele de zăpadă. De neuitat vizita Lilianei Geru, manager de proiect Antreprenorești – adoptă un sat, susținut de Romanian Business Leaders. Liliana vine și îi place, dă undă verde pentru Dolhești ca sat–exemplu pentru alte așezări rurale. Într-o lună, sătenii din Dolhești sunt gazdele primului Summer Camp pentru un program dedicat tinerilor studenți învățați să devină antreprenori. Sătenii capătă încredere. Bulgărele de zăpadă crește.
Apare în program un alt eveniment, Ziua Diasporei. Oameni de business vin la Dolhești să audă despre povești de antreprenori întorși în țară. Da, la Dolhești se întorc oameni din afara țării. E ca în basmele acelea, unde auzi că prin râuri curge miere. Nu curge miere la Dolhești, dar acolo găsești indicatoare de dârzenie, de bucurie de a trăi, de recunoștință și de hărnicie.
Comunicarea noastră continuă. Facem în luna septembrie turul de informare cu o agendă complexă. Pe tema turismului rural. Invităm tour operatori, jurnaliști, lideri locali. Vorbim despre conceptul Turist în Dolhești și despre Asociația pentru Promovarea Văii Șomuzului. La finalul petrecerii câmpenești care încheia acțiunea, primarul îmi spune ceea ce nu voi uita niciodată și care pentru mine rămâne cea mai autentică și actuală definiție a PR-ului: ”Ce ne-ați făcut cu programul ăsta că ați adus murmur în sat. Acum vor toți să-și recondiționeze casele și să cazeze și ei oameni.” Ce mândrie și drag de satul și oamenii lui am citit în vorba sa!
Cu astfel de concluzii mi se confirmă că, așa cum susțin practicienii de peste hotare, meseria aceasta nu este despre vânzări, este despre valori umane și despre arta de a dezvolta o idee și despre a contribui la dezvoltarea unui business, a unei organzații, a unei comunități chiar.
Experiența mea, ca practician de PR, cu acest proiect, este că România pe care o văd eu din Dolhești e una voinică, veselă, înțeleaptă și creativă. Dolheștiul a fost pus pe hartă prin susținerea și înțelepciunea unui antreprenor local de a avea încredere în noi și de face bine prin brandul său. Ah, să nu uităm, Mirela a început să primească și primele comenzi de produse. Pe site-ul său. :). Dar nu despre asta este vorba, ceea ce o bucură pe Mirela nu este vânzarea produselor. Ci că a oferit oamenilor din satul ei șansa de a vedea că sunt valoroși, că pot lucra împreună, că pot avea venituri din fapte care îi reprezintă. Și da, oamenii se pregătesc să primească primii turiști străini din primăvara lui 2019, și au primit deja solicitări de oferte pentru Revelion. Potcovarul a devenit mândru de meștesugul său, apicultorul își respectă și mai mult activitatea, cojocarul Liuță este bucuros că a avut comenzi și că oaspeți de la București i-au călcat pragul. Gheorghiță poștașul a lăcrimat când a citit reportajul despre Dolhești, scris recent în “Evenimentul zilei”: „de când așteptam momentul ăsta”, ne-a mărturisit el.
Prin relații publice sădim încredere și creăm legături. Construim parteneriate și lucrăm împreună: antreprenori, autorități, jurnaliști.
Și mai cred că dacă vrei să dezvolți acțiuni de relații publice este esențial să… asculți. Doar când asculți este liniște în mintea ta și te lași mișcat de ce reprezintă acel client în discuție cu tine. Este important să ne dăm timp să aflăm valorile și povestea unui business, înainte să ne propunem ieșirea la rampă. Contează enorm să înțelegi ce e dincolo de produs și să ții întotdeauna cont că oamenilor nu le place să li se vândă, ci să cumpere. Ascultați în liniște și apoi plecați la drum.
