În prima jumătate a anului 2024, Atelierul de Slăbit s-a extins cu o nouă locație, în incinta Timpuri Noi Square, ansamblu imobiliar dezvoltat de Vastint România și se pregătește să deschidă al patrulea și cel mai mare centru al său de frumusețe din București.
Deschiderea noului centru din Timpuri Noi Square marchează un pas important în expansiunea Atelierului de Slăbit, care își consolidează astfel poziția în zona Tineretului-Timpuri Noi cu noi tratamente de înfrumusețare și întinerire.
„Am ales zona Timpuri Noi și, în special, o clădire de birouri, datorită potențialului unic al acestei locații. Timpuri Noi este un pol de dezvoltare și un loc de elită, iar proiectul de birouri ales se aliniază perfect cu standardele noastre înalte, oferind un spațiu premium compatibil cu serviciile noastre de calitate superioară. Noua locație se va deschide în septembrie, adăugând un plus de accesibilitate și confort pentru clienții noștri. La Atelierul de Slăbit, ne ghidăm după conceptul “Frumusețea izvorăște din interior“. Ulterior, am transformat această credință într-un lanț de centre de frumusețe și sănătate: Atelierul de Slăbit și Clinica AS. Credem că sănătatea, obținerea siluetei dorite și recâștigarea tinereții pielii sunt motive de a ne simți excelent în pielea noastră, ceea ce conduce la o mai mare încredere de sine și la o stare generală de bine”, a declarat Carmen Todică, cofondator al Rețelei de Centre Atelierul de Slăbit.
Noua locație din Timpuri Noi Square este strategic poziționată pentru a servi publicului divers din zona Tineretului și Timpuri Noi. Cei care vor veni în noul centru Atelierul de Slăbit sunt persoane dornice să-și mențină sănătatea și frumusețea, care au un stil de viață activ și echilibrat și își acordă timp pentru îngrijire personală.
„Suntem încântați să urăm bun venit noului nostru chiriaș Atelierului de Slăbit în proiectul Timpuri Noi Square. Deschiderea noului centru subliniază angajamentul nostru de a crea un mix variat de servicii care să răspundă nevoilor diverse ale membrilor comunității noastre. Alegerea Atelierului de Slăbit reflectă atât potențialul ridicat al zonei, cât și dorința noastră de a oferi servicii de înaltă calitate, care contribuie la bunăstarea și satisfacția tuturor celor care aleg să facă parte din acest proiect. Ne bucurăm că Timpuri Noi Square continuă să atragă parteneri de prestigiu, consolidându-și statutul de centru de dezvoltare și inovație în București,” a declarat Sorin Macoveiu Director Comercial al Vastint România.
Timpuri Noi Square este un proiect arhitectural foarte bine conectat cu toate celelalte zone ale orașului, atât la capitolul transport public, cât și rutier. Aflat în mijlocul unei zone dense de aglomerare rezidențială, conceptul Timpuri Noi Square a contribuit prin lansarea sa la dezvoltarea rapidă a pieței de servicii locale, dar și la sporirea interesului pentru spații de birouri și locuințe.