Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Atelierul de mestesuguri

Peste 160 de meşteri populari şi iubitori ai artei tradiţionale instruiţi în antreprenoriat

163 de meşteşugari şi pasionaţi ai artei populare din judeţele Vâlcea, Dolj şi Olt au finalizat în martie cursurile de competenţe antreprenoriale organizate de World Vision România prin proiectul Atelierul de Meşteşuguri – program integrat de calificare, dezvoltare a competenţelor antreprenoriale, suport şi consiliere a resurselor umane, pentru dezvoltarea meşteşugurilor tradiţionale din mediul rural din regiunea Sud-Vest.

Festivitatea de absolvire va avea loc marti, 2 aprilie 2013, ora 10:00, la Salonul “OK Events” din Râmnicu Vâlcea, Str. Matei Basarab nr. 209. Evenimentul marchează finalul celei de-a doua etape a proiectului printr-o expoziţie cu obiecte artizanale lucrate de cursanţi şi acordarea diplomelor eliberate de Autoritatea Naţională pentru Calificări.

Beneficiile participanţilor la cursuri nu se limitează însă doar la îmbogăţirea instruirii şi diplome de calificare. Ȋn perioada următoare, ei vor intra în competiţie pentru finanţarea ideilor de business, astfel că 35 dintre planurile de afaceri scrise de meşteşugari vor fi primi sprijin financiar pentru implementare.

În acelaşi timp, artizanii se vor putea informa despre noi oportunităţi de dezvoltare la cele două centre de consiliere pe care le vom deschide în curând la Râmnicu Vâlcea şi Craiova, şi să se afilieze asociaţiilor profesionale nou create şi reţelei de colaborare cu pensiuni rurale. De asemenea, îşi vor putea promova obiectele artizanale în catalogul online „Târgul de la sat”, care va fi lansat în această primăvară.

Fundaţia World Vision România desfăşoară proiectul „Atelierul de meşteşuguri” în cadrul Programului pentru agricultură şi dezvoltare economică care promovează investiţiile în capitalul uman din mediul rural cu scopul dezvoltării economiei locale competitive, sustenabile pe termen lung şi în acord cu valorile şi tradiţiile locale.

Prosperitatea familiilor este esenţială pentru bunăstarea copiilor, întrucât le oferă acestora şanse egale la educaţie şi dezvoltare. World Vision România implementează încă din anul 2003 activităţi care susţin dezvoltarea economică şi agricolă în mediul rural promovând atitudinea activă şi implicarea în schimbarea condiţiei de sărăcie în România.

Bucuresti, 28.03.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.