de la Viscri
Între 22 – 27 august 2011, Atelierul de Croit Imagini şi Curtea lui Aleodor le propun celor mici o nouă aventură pentru vacanţa de vară: Tabăra de fotografie pentru copii de la Viscri.
Această aventură fotografică este dedicată tuturor micilor fotografi dornici să descopere un colţ din Transilvania, unde locurile şi tradiţiile au rămas neschimbate de secole, un sat tradiţional săsesc: Viscri. Retras de la drumul mare ce leagă Braşovul de Sighişoara, satul adăposteşte una din cele mai spectaculoase biserici fortificate săseşti, una din cele şase înscrise în patrimoniul mondial UNESCO.
De asemenea, în această tabără, cei mai vechi în ale Atelierului de Croit Imagini vor descoperi noi teme de fotografiat, iar cei mai noi vor avea o ocazie spectaculoasă de învăţa din tainele acestei arte. Pentru toţi copiii este şi un bun prilej de a se răsfăţa zilnic cu programul propus de echipa Curtea lui Aleodor.
Cei mici vor asista la activităţi care mai de care mai interesante şi spectauloase, cum sunt coacerea pâinii pe vatră, arderea mocnită a lemnului pentru a obţine cărbuni, mulsul oilor, îndeletniciri gospodăreşti şi vor „gusta”, de asemenea, din cultura şi preparatele din partea locului. Vor cutreiera prin păduri şi prin pajiştile pline de flori, vor descoperi surprinzătoarele biserici fortificate săseşti sau lumea simplă a satului. Fiecare activitate din program le va oferi copiilor ocazia unică de a învăţa să descope, să privească, să se minuneze, să surprindă în fotografii clipe grozave dintr-o vară care va deveni de neuitat.
Atelierul de Croit Imagini va organiza în toamnă o expoziţie cu cele mai bune imagini realizate de micii fotografi prezenţi la tabăra de fotografie de la Viscri. De asemenea, cele mai reuşite fotografii vor fi publicate pe o pagină dedicată.
Taxa de participare pentru o serie este de 1200 RON/copil. Această taxă include: cazare, 3 mese/zi – mic dejun, prânz şi cină – pregătite de localnici, în stilul tradiţional şi cu produse proaspete, o excursie la Sighişoara, taxa pentru atelierele de fotografie şi activităţile extra propuse de tabără: origami, campionat de sudoku cu imagini, mic bricolaj (bijuterii şi cărţi de vizită), teatru de umbre, cât şi materialele necesare. În funcţie de starea vremii, activităţile se vor reorganiza pe parcursul taberei. Cazarea copiilor pe perioada taberei va fi la Pensiunea Viscri 125.