Peste 900 de elevi de gimnaziu și 150 de copii de grădiniță din București au participat la atelierele gratuite de educație financiară organizate pentru a marca Ziua Națională a Educației Financiare – 11 aprilie. Atelierele au fost organizate de BCR prin Școala de Bani, cel mai amplu program de educație financiară din România, în colaborare cu Inspectoratul Municipiului București și Asociația Educație pentru Succes.
„Educația financiară este esențială pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, pentru o viață mai bună și mai prosperă. Copiii trebuie să învețe de mici importanța banilor și gestionarea corectă a acestora, pentru a porni cu dreptul în viață și a face alegeri inteligente din punct de vedere financiar. Cu atât mai mult cât România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul educație financiară. De aceea derulăm toate proiectele din cadrul programului Școala de Bani și continuăm misiunea noastră de a construi o societate mai puternică – până acum am ajutat peste 600.000 de copii, tineri și adulți din România cu acces facil și gratuit la instrumente de educație financiară și nu ne oprim aici”, a declarat Claudia Oprescu, coordonator Școala de Bani, BCR.
Atelierele de educație financiară au fost organizate în 6 școli și 6 grădinițe din fiecare sector al Municipiului București, cu ajutorul a 35 de angajați și profesori de educație financiară BCR. Prin intermediul noțiunilor predate de specialiștii BCR, educația financiară a fost adusă mai aproape de copiii de grădiniță și gimnaziu, pentru ca aceștia să învețe de mici importanța unei relații sănătoase cu banii.
„Există un consens din ce în ce mai mare asupra necesității de a îmbunătăți cunoștințele financiare ale consumatorilor, indiferent de vârsta și de mediul de provenință al acestora. Educația financiară este o abilitate de bază în viață, necesară în societatea modernă. Copiii cresc într-o lume complexă în care, în cele din urmă, trebuie să preia controlul asupra propriului viitor financiar. Dobândirea abilităților financiare trebuie să înceapă de timpuriu. Educația în acest sens este esențială pentru a ne ajuta să luăm decizii informate și să gestionăm resursele noastre într-un mod responsabil și sustenabil. Astfel, putem să construim un viitor financiar sigur și să fim mai bine pregătiți pentru provocările economice ale vieții. Alfabetizarea financiară constituie un activ valoros care îi poate ajuta pe copii pe tot parcursul vieții și îi poate pregăti să devină adulți responsabili din punct de vedere financiar. Atelierele gratuite de educație financiară, organizate de BCR, constituie o ocazie excelentă pentru toți copiii participanți de a înțelege concepte financiare și de a-și exersa gândirea critică și abilitățile de gestionare a banilor”, a declarat Vlad Florentin Drinceanu, Inspector școlar general, Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
În cadrul atelierelor, noțiunile de educație financiară le-au fost prezentate copiilor în mod interactiv și accesibil, adaptat vârstei lor, iar elevii au învățat lucruri noi despre:
- Istoria banilor și cum au apărut aceștia
- Valoarea unui obiect
- Felul în care toate procesele economice sunt conectate la nivel global
- Planificarea bugetului personal
- Diferența dintre nevoi și dorințe
- Importanța economiilor
- Stabilirea unor obiective financiare realiste și dezvoltarea unui plan pentru atingerea lor.
Școala de Bani ste un proiect al Băncii Comerciale Române, lansat în 2016, care a devenit cel mai amplu program de educație financiară din România. Peste 1.500 de angajați ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educație financiară, urmând cursuri specializate, și au reușit să ofere astfel de cursuri gratuite către mai mult de jumătate de milion de români – copii, tineri și adulți. Cei interesați se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro sau printr-un e-mail la scoaladebani@bcr.ro. Partenerii proiectului Școala de Bani sunt Școala de Valori, Asociația Fab Lab si Edupedu.