ASUS anunță colaborarea cu actrița Gal Gadot în promovarea celor mai noi produse din seriile de laptopuri și sisteme PC All-in-One. Împărtășind o pasiune comună pentru creativitate și fiind o sursă de inspirație pentru ceilalți, Gal personifică valorile fundamentale ASUS pentru a dezlănțui forța creativă.
Acest parteneriat marchează momentul în care ASUS dezvăluie noile vârfuri de gamă în materie de laptopuri, precum noul ZenBook Pro și modelele actualizate VivoBook și All-in-One PC. Noul ZenBook Pro, expus la Computex, este primul dispozitiv ASUS ce include funcția ScreenPad, transformând touchpadul într-un ecran complet funcțional, cu design adaptiv, oferindu-le în acest fel utilizatorilor o metodă inteligentă de a interacționa cu laptopul lor pentru maximum de performanță.
Lucrând cu Gadot, ASUS speră să inspire oamenii din toate colțurile lumii, arătând faptul că oricine poate să utilizeze tehnologia pentru a crea. Prin designul ErgoLift pentru o mai bună experiență de utilizare, cât și prin construcția rafinată și designul adaptiv al lui ScreenPad, ASUS furnizează inovații ce le permit utilizatorilor să-și pună în valoare potențialul de creație. Procesorul de înaltă performanță din interior oferă de asemenea, suport deplin pentru creativitate. Pe lângă acesta, VivoBook are un design remarcabil, în cinci variante de culori vibrante și mai multe tipuri de finisaje texturate, fiind o opțiune interesantă pentru tinerii creatori.
“Oamenii obișnuiau să creadă că trebuie să fii o persoană avizată sau să fii un tocilar pentru a obține maximum de la tehnologie, dar adevărul este că toată lumea poate folosi tehnologia pentru a crea,” a spus Gadot. “Noul ZenBook Pro de la ASUS, cu ScreenPad, pune în valoare creativitatea nelimitată, așa că sunt încântată să lucrez cu un brand care poate dezlănțui creativitatea latentă în fiecare dintre noi.”
Eric Chen, Vicepreședinte Corporate în cadrul ASUS a adăugat: “Gal este un model pentru oamenii din întreaga lume – rămânând ea însăși atunci când a obținut succesul internațional. Precum Gal, noi credem că oricine își poate urmări propria viziune incredibilă. Are nevoie doar de tehnologia potrivită pentru a-și elibera forța creatoare. Având în vedere acest lucru, credem că nu am fi putut găsi o persoană mai potrivită care să ne însoțească în căutarea Incredibilului”.
“ASUS este partenerul nostru pe termen lung, dedicat reinventării PC-ului și a inovării într-un mod care să le permită oamenilor să valorifice cel mai mult propria creativitate și productivitate,” a spus Chris Walker, Vice Președinte, Client Computing Group, Intel Corp. “ZenBook Pro cu ScreenPad, bazat pe Intel, este întruchiparea acestui spirit al inovației.”
Urmăriți viziunea comună a companiei ASUS și a lui Gal Gadot asupra modului în care poate fi dezlănțuită creativitatea pentru a vă pune în practică ideile:
Conceptul acestui clip este de a dezvălui calea urmată de creatorii de astăzi. De la zilele în care aveau la dispoziție doar o pensulă pentru a crea artă, la momentul actual, când aceștia au la dispoziție tehnologie de ultimă oră pentru a crea incredibilul. Urmăriți clipul video în care Gadot utilizează ScreenPad pentru a ne arăta ce putem crea cu ajutorul tehnologiei.