Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Astra Film Festival. 16 premiere mondiale, internaționale sau naționale și un film aflat în cursa pentru Premiile Oscar 2021

Muzeul Astra

S-au pus în vânzare biletele

Spectacolul cinematografic al toamnei începe la Astra Film Festival 2020. Șase premiere mondiale, una internațională, nouă premiere naționale, un film aflat în cursă pentru nominalizarea la Premiile Oscar 2021, întâlniri cu regizorii, întrebări esențiale, răspunsuri neașteptate și evenimentele speciale completează cea dea 27 ediție a Festivalului. Astra Film Festival Open Air 2020 începe într-o săptămână la Sibiu și va rămâne în memoria publicului pentru mult timp.

Astra Film Festival 2020 le propune spectatorilor 6 premiere mondiale („Tamás Barta – Grăbeşte-te, mama te așteaptă acasă”, de Eszter Hajdu – Ungaria-Portugalia, 2020; „Spiriduş pe jumătate”, de de Jón Bjarki Magnússon – Islanda, 2020; „Bugan – Nu am respirat aerul degeaba”, de Duco Tellegen – Olanda-România, 2019; „Toate râurile se varsă în mare și marea nu se umple niciodată”, de Claudiu Mitcu – România, 2020; „Moartea… punct sau virgulă?”, de Călin Terțan, Corina Terțan – România, 2020; „Reflexii in Est”, de Andreea Cristina Borţun – România, 2020), o premieră internațională („Copii pierduți pe plajă”, de Alina Manolache – România, 2020) și 9 premiere naționale („Nu mă uita”, de Sun Hee Engelstoft – Danemarca, 2019; „Cursuri de iubire”, de Malgorzata Goliszewska și Kasia Mateja – Polonia, 2019; „Hai să vorbim despre adulter”, de Bára Jíchová Tyson – SUA-Cehia, 2019; „Lumea văzută de Amazon”, de Adrien Pinon și Thomas Lafarge – Franța-Germania-India-Polonia-SUA, 2019; „În plasa prădătorilor sexuali”, de Vít Klusák, Barbora Chalupová – Cehia-Slovacia, 2020; „Autoportret”, de Katja Høgset, Margreth Olin și Espen Wallin– Norvegia, 2020; „Cântecele represiunii”, de Marianne Hougen-Moraga și Estephan Wagner – Danemarca, 2020; „Tatăl nostru”, de Andrei Dăscălescu – România, 2020; „iHuman”, de Tonje Hessen Schei – Norvegia, 2019).

„Acasă, My Home”, lungmetrajul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, premiat la Sundance, Munchen, Salonic, Cracovia, Macedonia și aflat în cursa pentru o nominalizare la Premiile EFA, se vede la #AFF2020. Filmul este în cursa pentru o nominalizare la Oscar 2021, iar în 2018 a primit Premiul pentru cel mai bun proiect în cadrul DocumentaryTank at Astra Film Festival 2018.

Muzeul Astra

Programul de proiecții este disponibil pe site-ul festivalului astrafilm.ro/program-2020/, iar biletele pot fi achiziționate online începând de astăzi, 28 august, pe site-ul festivalului astrafilm.ro/bilete-la-astra-film-festival-2020/ și pe eventbook.ro/festival/astra-film-festival.

CE VA FI MAI APOI, OMUL SAU TEHNOLOGIA?

Ca de obicei, filmele propuse de organizatorii Astra Film Festival îi provoacă pe spectatori să își pună întrebări esențiale și să afle răspunsuri neașteptate.

Producția „În plasa prădătorilor sexuali”, (de Barbora Chalupová, Vít Klusák) este o incursiune în lumea întunecată a pedofililor online, iar în „Conflagrația rețelelor de socializare” (David Fontseca Romanos) încercăm să aflăm cât de mult depinde mobilizarea civică de rețelele de socializare? „Așteptați răspunsul operatorului”, filmul lui Pavel Cuzuioc, pune o întrebare care vorbește despre o realitate pe care poate nu o percepem îndeajuns: cu atâtea instrumente de comunicare, oare nu suntem prizonieri într-un Turn Babel modern? Iar concluzia care dă fiori reiese din „iHuman” (Tonje Hessen Schei): întâi creăm tehnologia, apoi tehnologia ne recreează pe noi.

INVESTIGAȚII INTERIOARE

O fotografă celebră suferă de anorexie în formă gravă și explorează în imagini această boală mortală („Autoportret”, de Espen Wallin, Katjia Hogset și Margreth Olin), iar Jola evadează dintr-un mariaj de coșmar și luptă să se reinventeze la 69 de ani („Cursuri de iubire”, de Malgorzata Goliszewska și Kasia Mateja). Poate că adulterul e plictisitor sau poate nu, dar trădarea e cu siguranță interesantă, nu-i așa? („Hai să vorbim despre adulter”, de Bára Jíchová Tyson). În „Cântecele represiunii”, de Marianne Hougen-Moraga și Estephan Wagner, supraviețuitorii unei secte din Chile rememorează 45 de ani de abuzuri și de viață la limita sclaviei, iar la vârsta de 100 de ani, un paznic de far își pregătește înmormântarea „Spiriduș pe jumătate”, de Jón Bjarki Magnússon.

Sibiu

Emoționanta povestea a basistului trupei rock Locomotiv GT, fugit din Ungaria comunistă în America, este reconstituită din casete audio („Tamás Barta – Grăbeşte-te, mama te aşteaptă acasă”, de Eszter Hajdu). Și, nu în ultimul rând, investigația de mai mulți an fenomenului Amazon, cea mai mare corporație de pe glob a celui mai bigat om din lume, Jeff Bezos, cu o avere de 200 de miliarde de dolari, a dus la crearea filmului „Lumea văzută de Amazon” (Adrien Pinon și Thomas Lafarge), prezentat de asemenea în premieră națională la Sibiu.

ISTORIEI SĂ NU-I ÎNTORCI SPATELE

În anul 1968, László, un băiat de 14 ani, încalcă regulile sistemului comunist, iar pedeapsa va fi exemplară („Stigmatizat-1968”, de de Ágota Varga). La rândul lui, Marek Edelman, lider al Revoltei din ghetoul Varşoviei din 1943, rememorează povești de dragoste din ghetou („Marek Edelman… povești de dragoste din ghetou”, de de Jolanta Dylewska). În „Secrete de familie”, de Susanne Kovács vedem o poveste despre umbrele trecutului, care nu ne părăsesc niciodată, iar în „Nu mă uita” (Sun Hee Engelstoft) încercăm să înțelegem ce determină o mamă să-și dea copilul spre adopție.

Evenimente speciale din cadrul AFF2020

RETRO AFF este o secțiune care reia cinci titluri proiectate în edițiile precedente ale festivalului, oferind o imagine succintă a varietății de stiluri de cinema documentar din selecțiile marca Astra Film Festival. În „Story of Fatat”, de Ibrahim Harb, o femeie puternică își sfidează destinul și nu se lasă învinsă, în „Happily Ever After” (Tatjana Božic) o regizoare își vizitează cinci foști iubiți pentru a descoperi de ce toate poveștile ei de dragoste se sfârșesc prost, iar românul Claudiu Crulic intră în greva foamei într-o închisoare din Polonia unde fusese încarcerat pe nedrept („Crulic – The Path to Beyond”, de Anca Damian). Cum ar trebui să sune un cântec auzit la radio pentru a te determina să bați lumea întreagă pentru a-i descoperi originea? („Cântece din pădurea tropicală”, de Michael Obert). Și ce poveste mai fascinantă decât însuși felul în care e desenat prin munți poate avea unul dintre cele mai spectaculoase drumuri de pe glob? („Transalpina – The Road of Kings”, de Dumitru Budrala).

EXPO MULTIMEDIA: IDENTITĂȚI FEMININE ÎN RURALUL SUDIC ROMÂNESC este un jurnal de explorare, în imagini și sunet, care descrie universul unor femei învingătoare din Teleorman, unul dintre cel mai sărace județe ale României. Fotografiile, instalațiile video și sonore ne fac martori la cronicile intime ale unor femei care și-au câștigat libertatea prin curaj. Andreea Borțun și Brîndușa Nastasă au documentat ipostazele vieții post abuz, prezentând povești actuale ale unor femei din ruralul românesc actual, care și-au câștigat o independență fragilă și supraviețuiesc într-o societate marcată de un mental încă profund patriarhal. (Concept & regie: Andreea Borțun, Fotografii: Claudiu Popescu și Brîndușa I. Nastasă, Curatoare: Ioana Ciocan).

LANSARE DE CARTE (cu participarea poetului Radu Vancu). Într-o Europă deschisă, un român este întrebat despre strămoșii săi și despre specificul limbii sale, despre Dracula, vampiri și sărăcie. Lucrarea „Transilvania, revista unui ideal”, de Mihali Nicoară, arată că limba și istoria românilor reprezintă̆ valori unice de cultură și civilizație.

Gastro@ASTRA este un proiect apetisant, realizat în colaborare cu International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism, care aduce la AFF 2020 scurtmetrajele câștigătoare din cadrul competiției Food Film Menu 2020 dedicată prezentării Regiunilor gastronomice europene. Acest program este găzduit ca urmare a titlului de Regiune Europeană a Gastronomiei, deținut de Sibiu în 2019.

Proiecțiile și evenimentele din cadrul AFF 2020 se vor desfășura în 8 locații: Scena de la Lac, Târgul de țară, Între Mori de Vânt, Pavilionul de Joc, Amfiteatru și Casele de demult (toate aflate în interiorul Pădurii Dumbrava – Muzeul Astra), respectiv la Terasa cu flori – Centrul Cultural „Ion Besoiu” și în Piața Mică din centrul istoric al Sibiului.

Biletele pentru AFF2020 sunt puse în vânzare on-line pe https://www.astrafilm.ro/bilete-la-astra-film-festival-2020/ și pe https://eventbook.ro/festival/astra-film-festival și vor fi disponibile la casieriile AFF astfel: Începând de vineri, 4 septembrie, vor fi disponibile la intrarea în Muzeul Astra (str. Pădurea Dumbrava 16), iar de sâmbătă, 5 septembrie, în Piața Mică nr 11 (la intrarea în sediul Astra Film) și la Centrul Cultural Ion Besoiu (str. E. Cioran 1-3) – doar pentru filmele programate la Terasa cu flori.

Programul Astra Film Festival On Air, aici: astrafilm.ro/program-2020/.

Astra Film Festival 2020 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.

Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Sponsori: Kaufland, HBO, Cinelab, Sonne Sibiu, Sibiu 100%

Partener de comunicare: PiArt Vision

Parteneri media: Kiss FM, Magic FM, Rock FM, Radio România Cultural, RFI, TV5 Monde, Libertatea, HotNews, Ziare.com, News.ro, Newsweek, Vice, PressHub, Euractiv, Cineuropa, Film New Europe, All about Romanian Cinema, MovieNews, Films in frames, Cinemagia, Filmtett, LiterNet, Ziarul Metropolis, Avantaje, IQads, Smark, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Zile și nopți, Revista Transilvania, Capital Cultural, Sibiu 100%, Turnul sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Hermanstadter Zeitung.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.