Începând de azi și până pe 3 septembrie va debuta ediția aniversară a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr, etapa Open Air, în Parcul Obor din București, cu un program de douăsprezece filme pentru toată familia, ateliere de creație și educație cinematografică, spectacole de jonglerii și magie și un târg de produse handmade, care va avea și o zonă gastronomică. Intrarea la toate evenimentele din cadrul KINOdiseea Open Air, ediția non competițională a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr este liberă iar programul complet este disponibil pe www.kinodiseea.ro .
Programul KINOdiseea Open Air începe la ora 20:00, iar filmele, toate destinate audienței generale, care pot fi văzute, sunt:
22 august – Motanul încălțat: Ultima dorință / Puss in Boots: The Last Wish, Regia: Joel Crawford, Januel Mercado, AG, animație, 101 min.
Sinopsis: Îndrăznețul haiduc Motanul încălțat descoperă că pasiunea lui pentru pericol și nesocotirea față de siguranță și-au pus amprenta pe sănătatea lui. Motanul a distrus opt din cele nouă vieți ale sale, deși a pierdut numărătoarea pe parcurs. Recuperarea acelor vieți îl va trimite pe Motanul încălțat în cea mai mare aventură de căutare de până acum. El pornește într-o călătorie epică în Pădurea Neagră pentru a găsi legendara Ultimă Dorință și a-și restabili viețile pierdute.
23 august – Babe – Cel mai curajos porc din lume – Regia Chris Noonan, AG, 80 min.
Sinopsis: Babe este un porcușor care nu-și cunoaște locul în lume. Cu un grup ciudat de prieteni, ca Ferdinand, rața ce se crede cocoș, sau Fly, câinele căruia i se adresează drept “mamă”, Babe își dă seama că poate deveni cel mai renumit porcușor ciobănesc din toate timpurile iar fermierul Hogget este conștient de acest lucru. Cu ajutorul câinelui ciobănesc și al oilor, Babe învață că un porcușor poate deveni orice își dorește.
24 august – Povestea unui rechin / Shark Tale – Regia: Bibo Bergeron, Vicky Jenson, Rob Letterman, AG, animație, 90 min.
Sinopsis: Oscar este un pește mic care vorbește mult și repede și ale cărui vise mărețe îl poartă mereu spre zonele fierbinți și periculoase ale Oceanului. Lenny este un rechin mare alb cu un secret foarte sensibil: este vegetarian! Când o minciună gogonată îl propulsează pe Oscar în postura de erou iar adevărul despre Lenny poate ieși în orice moment la suprafață transformându-l într-un paria al speciei, cei doi devin neașteptat de apropiați.
25 august – 17:00 Atelier de colorat pentru micii participanți, atelier de creație și reciclare creativă, atelier de educație cinematografică, baloane modelabile și pictură pe față, târg
20:00 – Cronicile din Narnia: Prințul Caspian / The Chronicles of Narnia: Prince Caspian, Regia: Andrew Adamson, AG, 150 min.
Sinopsis: Filmul păstrează șirul întâmplărilor din momentul în care Peter, Susan, Edmund și Lucy Pevensie sunt chemați din nou în Narnia pentru a se lupta cu dușmanul care îi amenință pe locuitorii acestui ținut. În lipsa lor, timp de aproape 1300 de ani, Vremea de Aur a Narniei s-a stins, devenind o simplă legendă. Animalele magice, vorbitoare, și făpturile mitice ale acestui ținut abia dacă au supraviețuit în poveștile telmarnienilor, o rasă de oameni condusă de nemilosul Rege Miraz. Puternicul leu Aslan nu a mai fost văzut de o mie de ani.
Cei patru frați au fost aduși în Narnia de Caspian, tânărul moștenitor al tronului telmarnian, ținut prizonier, care vrea să îl înfrunte pe maleficul său unchi Miraz și să-și recapete astfel locul de drept la tron.
26 august – 11:00 Târg
17:00 Atelier de colorat pentru micii participanți, atelier de creație și reciclare creativă, atelier de educație cinematografică.
20:00 – Cartea vieții / The Book of Life – Regia: Jorge R. Gutierrez, AG, animație, 95 min.
Sinopsis: Filmul este descris drept o variantă animată a poveștii de dragoste dintre Romeo și Julieta, plasată de această dată în timpul sărbătorii Zilei Morților. Scenariul îl are în centru pe Manolo, un tânăr chinuit atât de dorința de a împlini așteptările familiei, cât și de a-i face pe plac inimii. Până să aleagă calea pe care să o urmeze, se îmbarcă într-o aventură incredibilă, ce-l poartă în trei lumi fantastice în care trebuie să-și înfrângă cele mai profunde temeri.
27 august – 11:00 Târg
17:00 Atelier de colorat pentru micii participanți, spectacol de jonglerii
19:00 Spectacol de magie
20:00 – Super Mario Bros: Filmul / The Super Mario Bros. Movie, Regia: Aaron Horvath, Michael Jelenic, AG, animație, 92 min.
Sinopsis: De la Nintendo și Illumination vine un nou film de animație bazat pe universul Super Mario Bros, regizat de colaboratorii la Teen Titans Go! și Teen Titans Go! To the Movies, după un scenariu de Matthew Fogel (The LEGO Movie 2: The Second Part, Minions: The Rise of Gru). Filmul îi are în distribuție pe Chris Pratt în rolul lui Mario, pe Anya Taylor-Joy în rolul Prințesei Peach, pe Charlie Day în rolul lui Luigi și pe Jack Black în rolul lui Bowser.
Informațiile despre eveniment și programul sunt disponibile pe https://www.facebook.com/kinodiseea.
Eveniment organizat de: Asociația Culturală Metropolis, co-finanțat de Primăria Sectorului 2.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Itsy Bitsy, Zile și Nopți, IQads, Spotmedia, Presshub, Observator Cultural, Liternet, Ziarul Metropolis, Bookhub, Metropotam, Happ.ro, PRwave, Kudika, Garbo, Catchy, AARC, Cinefan, MovieNews, filme-carti.ro, Qbebe, suntparinte.ro.
Mai multe detalii despre filme vor fi disponibile pe site: https://kinodiseea.ro/ și pe Facebook: www.facebook.com/kinodiseea.
Despre KINOdiseea
KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală și Sud-Est. În cele 14 ediții precedente, festivalul a înregistrat peste 150.000 de participanți, la București și în alte orașe din țară.