ai Romaniei, invitati la emisiunea „In universul muzicii”
Sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 16.05, Radio România Muzical difuzează ultima emisiune din seria celor cinci care i-au avut invitaţi pe cei doi membri ai Casei Regale a României: ASR Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.
Dialogul ce a stat la baza celor cinci emisiuni a avut ca punct de pornire apariţia discului „Muzica Regelui” lansat în preajma aniversării celor 90 de ani împliniţi de Majestatea Sa Regele Mihai în octombrie 2011. Însă interviul realizat de Cristina Comandaşu a surprins şi numeroasele legături care există între muzica clasică şi familia regală – atât în aspecte oficiale, cât şi de viaţă privată: de la Regele Mihai care el însuşi a cântat la pian şi până la Principele Radu care iubeşte cu deosebire teatrul liric, fără a uita marii muzicieni care au stat alături de Casa Regală în diferite proiecte, cele mai multe dintre ele caritabile.
Toate cele cinci emisiuni pot fi reascultate oricând în arhiva online a emisiunii „În universul muzicii” aflată pe pagina www.romania-muzical.ro, secţiunea Emisiuni.