Asociația Medici pentru România și Asociația Proacta EDU își unesc forțele în vederea dezvoltării și implementării unor proiecte integrate pentru sănătate începând din acest an.
Promovarea sănătății fizice și psihice în rândul populației reprezintă obiectivul principal al colaborării dintre cele două organizații. În acest sens se va încerca abordarea situației într-un mod integrat și integrativ, prin lansarea unor materiale și platforme specifice și prin desfășurarea unor activități formativ-educative, unde vor fi invitați să se alăture și alți reprezentanți ai societății civile, mediului de afaceri și organizațiilor guvernamentale.
„Mă bucură foarte tare acest parteneriat, întrucât scopul pe care îmi doresc să îl deservească Asociația Medici pentru România este acela de a face bine oamenilor. De a dezvolta proiecte în folosul oamenilor, de a contribui la creșterea calității vieții și de a implementa programe ce promovează sănătatea. Anul trecut, la debutul pandemiei în România am inițiat campania Nu Uităm de ceilalți, prin intermediul căreia am facilitate accesul oamenilor la consultații medicale gratuite prin intermediul telemedicinei. Anul acesta ne propunem să venim în sprijinul lor cu noi proiecte utile, educative care să aducă plus valoare societății în care trăim”, declară Alex Costache, Președintele Asociației Medici pentru România.
„În perioada stării de urgență am operaționalizat mii de minute care au fost solicitate pentru suport psiholog și sprijin social și încă de atunci ne gândeam cât de util ar fi să avem acțiuni comune cu mai mulți reprezentanți ai societății civile, astfel că în clipa în care Asociația Medici pentru România a venit către noi pentru a pune resurse la comun am fost mai mult decât încântați. Avem încredere că împreună vom reuși mai bine să oferim acces la creșterea calității vieții pentru oameni, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic”, declară psiholog Nicoleta Albert, Președinte Fondator Asociația Proacta EDU
„Asocierea celor două organizații reprezintă respectul și admirația pentru competența fiecăruia în dezvoltarea unei societăți mai pregătite, dar reprezintă totodată încrederea că doar prin acțiuni și demersuri comune se pot obține rezultate semnificative. Unitatea în idealuri, reprezintă fundamentul pe care specialiști din diferite domenii pot construi o societate stabilă și responsabilă, cu membrii prezenți și activi”, adaugă psiholog Fabian Radu, coordonator proiecte.
Reamintim faptul că, pe parcursul anului 2020 ambele organizații au fost prezente și au sprijinit societate civilă prin acțiuni clare.
Asociația Medici Pentru România a facilitat accesul populației la consultații medicale prin consiliere online, gratuit, oferită de medici. Acest program a reușit să adune și să formeze o comunitate în rândul medicilor, fie ei din țară sau din diaspora. Timp de două luni, prin campania Nu Uităm de Ceilalți, a fost oferită consultanță online medicală gratuită pentru peste 1000 de pacienți cronici ce au avut nevoie de recomandări medicale de specialitate.
Asociația Proacta EDU a oferit suport psihologic populației, pe durata stării de urgență, în baza protocolului încheiat cu Departamentul pentru Situații de Urgență, prin intermediul unei linii de TelVerde, dar a susținut și mediul educațional, prin suport psihologic și difuzarea unor materiale video cu conținut psihologic, prin intermediul protocolului încheiat cu Ministerul Educației si Cercetarii.