„Lecții de BINE” – Programul care schimbă destine
În cadrul programului Lecții de BINE, Asociația Zi de BINE, alături de Asociația Sanovan Servicii Medicale și cu sprijinul SPHERA Group, a organizat pe 15 martie o caravană medicală la Centrul Comunitar Zi de BINE. Evenimentul a oferit 45 de consultații medicale gratuite pentru mamele sau bunicile copiilor din program, marcând un nou pas în sprijinirea sănătății comunitare.
Consultațiile au inclus investigații esențiale precum ecografii abdomino-pelvine, ecografii de sân, ecografii tiroidiene, spirometrie, EKG, măsurători ale tensiunii arteriale și a indicelui de masă corporală, alături de consulturi de medicină internă, pneumologie, cardiologie și optometrie. Rezultatele au fost grăitoare: peste jumătate dintre paciente au fost diagnosticate cu ficat gras, 16 dintre ele au primit ochelari de vedere, iar multe au fost îndrumate către investigații suplimentare din cauza unor probleme precum chisturi ovariene, pietre la rinichi și hipertensiune arterială.
„În rândul femeilor, există o percepție greșită conform căreia absența simptomelor înseamnă absența problemelor de sănătate. Însă multe afecțiuni, în special cele ginecologice și metabolice, evoluează silențios, fără semnale de alarmă evidente. De aceea, controalele medicale periodice nu trebuie privite ca un lux, ci ca o necesitate fundamentală pentru prevenție și diagnostic precoce. O simplă consultație poate face diferența între o problemă minoră tratată la timp și o afecțiune severă descoperită prea târziu”, au explicat medicii de la Sanovan.
Această realitate este reflectată în mărturiile femeilor care au beneficiat de consultațiile gratuite, multe dintre ele confirmând lipsa accesului la servicii medicale regulate: „N-am mai fost la un control medical de vreo patru ani.” „Eu trebuia să-mi fac unul pulmonar, dar la cât costă… m-am lăsat păgubașă.” „Am opt ani de când n-am mai fost la ginecolog. Dar nu mă doare nimic.”
„Faptul că atât de multe femei nu ajung la un control medical timp de ani de zile este un semnal de alarmă care nu poate fi ignorat. Prin această caravană medicală, ne-am dorit să le oferim mamelor și bunicilor comunității noastre de puști cu care facem lecții în fiecare weekend nu doar un control medical gratuit, ci și conștientizarea importanței verificărilor periodice pentru sănătatea lor pe termen lung”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
La Centrul Comunitar Zi de BINE, 50 de copii din cartierul Ferentari beneficiază, în fiecare weekend, de un program educațional complex, care le oferă sprijin educațional, o masă caldă și oportunități de a-și dezvolta competențele sociale și emoționale prin ateliere interactive și activități educative. Pe lângă ajutor la teme, copiii primesc sprijin prin sesiuni de activități de dezvoltare emoțională, terapie individuală, controale oftalmologice și, în curând, logopedie. Pentru a încuraja implicarea în educație, copiii primesc și o bursă lunară de 500 de lei, bani destinați nevoilor școlare și de bază, cu condiția respectării programului și îmbunătățirii performanțelor școlare.
Privind în urmă la activitățile din anul trecut, programul a inclus 66 de întâlniri educaționale în weekend, două tabere, peste 30 de ateliere diverse și peste șase ieșiri din centru, menite să le ofere copiilor oportunități noi și o perspectiva pozitivă asupra viitorului lor.
Cei care doresc să susțină inițiativele Asociației Zi de BINE pot trimite un SMS cu textul „SUS” la 8845 sau pot dona pe site-ul www.zidebine.ro.