În Pirita, la marginea orașului Baia Mare, se află o comunitate defavorizată unde peste 130 de copii trăiesc în colibe improvizate din lemne, cartoane, folii de plastic găsite pe rampa de gunoi a orașului, fără acces la apă curentă, electricitate sau încălzire. Pentru fetele din comunitatea Pirita, care se confruntă cu aceste lipsuri, dar și cu violență domestică, căsătorii timpurii sau exploatare prin muncă, Asociația Zi de Bine a susținut proiectul „Școala curajului”. Astfel, pe parcursul lunii martie, Asociația Pirita Children a reușit să construiască un spațiu destinat desfășurării a trei programe educaționale, menite să le ofere tinerelor sprijin educațional și emoțional.
Noul spațiu, ridicat și amenajat în proximitatea comunității, este finalizat și pregătit pentru tinerele din Pirita. Cele trei programe vor cuprinde următoarele activități:
- Un program de informare și conștientizare asupra drepturilor copilului și asupra modalităților de protecție împotriva abuzurilor.
- Un program educațional care să răspundă nevoilor specifice fetelor din trei categorii de vârstă: 6-10 ani; 11-15 ani și respectiv 16-18 ani. Programul educațional va cuprinde activități care să sprijine dezvoltarea fetelor pe toate cele cinci domenii principale: fizic (educație pentru sănătate, yoga, îngrijire personală), cognitiv (ajutor cu temele pentru acasă, alfabetizare, activități creative), emoțional, social și dezvoltarea limbajului.
- Un program de ucenicie: gătit și croitorie, activități care să le ofere fetelor mai multe șanse pentru o viitoare meserie, și totodată să le îmbunătățească obiceiurile de alimentare.
Spațiul constă într-un modul de 9 m/5 m, în care au fost amenajate o bucătărie și o cameră de zi open-space, așezat ca etaj peste modulul actual, în care se desfășoară în prezent un program de tip afterschool.
Bugetul de 38.000 euro necesar pentru implementarea acestui proiect a fost oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.
“Când comunitatea în care trăiești îți arată în fiecare zi cât de puțin contezi, șansa de a crește frumos și de a te dezvolta trebuie să vină din afara comunității. Fetele din Pirita au dreptul să-și ia destinul în propriile mâini, să decidă pentru propria viață, iar primul pas în această direcție este să-și cunoască opțiunile. Cu oameni care să le vorbească cu blândețe, pe înțelesul lor, cu acces la educație, la informație. Noi, la Zi de BINE, ne-am propus să creionăm cadrul în care, cu ajutorul prietenilor de la Asociația Pirita Children, aceste tinere să înflorească“, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
La evenimentul de inaugurare a noului spațiu vor avea loc activități surpriză pe tema curajului. În plus, fetele vor primi câte un pachet cadou care va conține o pilotă, pernă și produse de igienă personală care să le facă viața de acasă puțin mai confortabilă.
În următoarea perioadă, câte un specialist va merge la “Școala curajului” pentru a le îndruma pe tinerele din Pirita către o viață mai bună: un psiholog, un medic ginecolog de la centrul de planificare familială, un asistent social, voluntari care fac mentorat, o antrenoare de yoga și de asemenea, se va desfășura și un program de dezvoltare personală. Totodată, părinții tinerelor vor fi invitați să vadă locul amenajat special pentru fetele lor și vor fi informați cu privire la activitățile ce urmează să se desfășoare.
Proiectul este dedicat fetelor din comunitatea Pirita deoarece acestea se confruntă cu cea mai dură atitudine din partea familiei și au cea mai vulnerabilă condiție în comunitatea din care fac parte. Multe dintre tinere au un statut inferior în propria familie.
„Dacă am face un mic exercițiu de imaginație și ne-am pune pentru câteva secunde în locul copiilor din comunitatea Pirita, abia atunci am putea înțelege cât de dure sunt situațiile cu care se confruntă. Acești copii au în jurul lor adulți agresivi, care consumă alcool, comit infracțiuni, iar cei mici sunt adeseori supuși la diverse forme de abuz: neglijare, agresiune fizică, psihică, emoțională și chiar abuz sexual. Peste 70% dintre cei 72 de copii incluși în sistemul educațional, la grădiniță, școală și programul ”A doua șansă”, învață în clase segregate. Concret, merg zilnic într-un mediu educațional ostil care nu face nici un efort să îi includă. Copiii povestesc despre incidentele zilnice de la școală, unde alți copii le vorbesc urât, îi evită sau chiar îi provoacă la bătaie. De cele mai multe ori, profesorii explică situația prin învinovățirea copiilor din Pirita. Înainte de toate, acești copii au dreptul la educație și la o viață mai bună. Este absolut necesar să înțeleagă că au mai multe opțiuni, oportunități și drepturi, decât li se oferă în acest moment”, a precizat Claudia Costea, Asociația Pirita Children.
Toate fetele înscrise la școală merg în clase segregate în Baia Mare și nu au prieteni în mediul școlar. Din cauza faptului că sunt obligate să se căsătorească de la vârste foarte fragede, trei fete de 17 și respectiv 18 ani sunt deja mame, cu unul, doi și chiar trei copii. Mai mult decât atât, nici o fată din Pirita nu are patul, dulapul sau lucrurile ei personale și au responsabilități de mamă pentru frații mai mici. În plus, au probleme dentare, din cauza lipsei produselor de igienă orală și a accesului la consultații medicale, dureri de cap și probleme de concentrare din cauza lipsei unui somn sănătos. Se hrănesc prost și puțin deoarece au fost învățate de mici să pună nevoile celor din jur mai presus decât propriile lor nevoi.
Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.