Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația Zi de Bine amenajează un teren de antrenament pentru câinii salvatori

Asociatia Zi de Bine_HAMtrenament

Un câine salvator este la fel de eficient într-o misiune, precum o echipă formată din 50 de persoane

„HAMtrenament pentru viață” este cauza susținută de Asociația Zi de Bine în luna aprilie și este dedicată celui mai bun prieten al omului, câinele. Într-un singur an, în România au dispărut 400 de copii, dintre care 70 sunt dispăruți la ora actuală, iar în cazul unui cutremur, 2500 de clădiri riscă să cadă doar în București. Astfel, pentru câinii salvatori, Asociația Zi de Bine în colaborare cu Asociația Clubului Câinilor Utilitari, amenajează un teren de antrenament, pe o suprafață totală de 7000 mp. Spațiul ce urmează a fi amenajat se află în zona de nord a Bucureștiului și va fi dotat cu obstacole și aparate specifice pentru câinii de căutare și salvare. De asemenea, echipele de intervenție vor primi echipamente de comunicații moderne de care au nevoie în misiunile de căutare. Suma necesară pentru întregul proiect este de 35.000 Euro.

Proiectul „HAMtrenament pentru viață”, este susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine: Lidl România, Grupul EON România și UniCredit Bank.

Datorită agilității și instinctului de căutare, un câine salvator este la fel de eficient într-o misiune de căutare precum o întreagă echipă formată din 50 de persoane. Totodată, având simțul olfactiv extrem de dezvoltat, poate depista mirosul unei persoane căutate de la 400 de metri distanță, asigurând o rată de succes a unei misiuni de cel puțin 70%.

Asociatia Zi de Bine_HAMtrenament

„În situații critice, precum un cutremur sau în cazul unui accident montan, câinele utilitar este cel pe care echipele de salvare se bazează pentru a rezolva misiunea. Pentru tot binele pe care ni-l oferă necodiționat, cei 20 de câini care au participat până acum la peste 40 misiuni de salvare, dintre care o intervenție internațională (Albania 2019), dar și prietenii lor care le calcă pe urme, merită să le oferim un spațiu amenajat special pentru ei, cu toate dotările necesare, unde vor putea fi instruiți corespunzător. Luna aceasta spunem, Hai SUS! pentru câinii salvatori”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.

Asociația Clubului Câinilor Utilitari (CCU) a apărut în urmă cu zece ani, cu scopul concret de oferi ajutor persoanelor aflate în pericol iminent dar și persoanelor cu dizabilități, utilizând câini special antrenați. Între timp, una dintre echipe s-a specializat pe Terapia Asistată de Animale, iar cealaltă pe Căutare și Salvare a persoanelor dispărute. Voluntarii asociației sunt pregătiți ca în orice moment de criză să renunțe la orice activitate și să participe în mod gratuit, alături de MAI, IGSU, ISU, DSU și alte asociații, pentru a veni în sprijinul persoanelor dispărute în situații de forță majoră: inundații, alunecări de teren, clădiri prăbușite sau explozii.

„În echipa asociației noastre sunt 30 de voluntari cu experiențe și locuri de muncă diverse, însă cu același scop comun, acela de a contribui la schimbarea în bine a societății. Săptămânal, au loc 3 antrenamente alături de cei 20 de câini pe care îi avem. În timpul instruirii, voluntarii simulează situații cât mai reale de căutare și salvare, pentru a fi în permanență pregătiți de intervenție alături de autorități. În anul 2018 am atestat 6 câini la Centrul Chinologic al MAI, iar în 2019 am ajuns la un număr de 14 câini atestați. În prezent, avem 20 de câini gata pregătiți de atestare. Odată cu amenajarea acestui spațiu sperăm să ajungem la o echipă formată din 50 de câini pe care să îi antrenăm pentru astfel de situații dificile. Fiecare misiune alături de acești câini ne mai învață încă o dată lecția curajului dar și cea a empatiei față de cei din jurul nostru”, a declarat Vlad Popescu, fondator, Asociația Clubului Câinilor Utilitari.

Ce înseamnă un câine utilitar?

  • Un câine care lucrează pe toate tipurile de teren, în munți, păduri, mediul rural, orașe, clădiri prăbușite sau terenuri inundate, atât pe timp de noapte, cât și pe parcursul zilei.
  • Un câine antrenat pentru o gamă largă de scenarii de căutare a oamenilor dispăruți, de toate tipurile și indiferent de vârstă, de la copii, la adulți rătăciți pe munte, persoane cu tulburări grave de sănătate, precum Alzheimer sau demență, sau victime prinse sub viituri și dărâmături.
  • Un câine care se pregătește împreună cu handler-ul său de la cea mai fragedă vârstă, cel puțin 2 ani înainte de atestare, iar apoi vor susține anual sesiuni de reexaminare.

Alte metode prin care se poate susține cauza asociației: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.