Asociaţia United Hands România a continuat acţiunile caritabile printr-o nouă deplasare a voluntarilor săi în localitatea Nazarcea din judeţul Constanţa. Cu sprijinul constănţenilor care au realizat donaţii, Asociaţia a oferit comunităţii locale din acest sat un sprijin consistent, mai ales în contextul apropierii iernii.
Au fost donate articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru adulţi şi pentru copii, precum şi jucării şi alimente de bază: făină, mălai, orez, ulei, zahăr. Marile cantităţi de produse (printre care zeci de saci cu haine) au fost transportate din Constanţa spre Nazarcea cu ajutorul unui autocar pus la dispoziţie de firma de transport Metropolitan, un partener ce se implică în mod consecvent în demersurile caritabile derulate de Asociaţia United Hands România.
De această dată, de ajutoare au beneficiat aproximativ 20 de familii ce trăiesc în condiţii modeste, cazurile sociale fiind selectate cu ajutorul comunităţii locale, alţi voluntari ce ţin legătura cu Asociaţia United Hands România pentru a semnala cazurile unde este nevoie imperativă de acţiune.
“Vremea rece se apropie, iar pentru familiile sărace iarna nu este un anotimp tocmai de poveste… Iarna implică desigur cheltuieli legate de încălzire, iar asigurarea unor articole adecvate de îmbrăcăminte şi încălţăminte a fost dorinţa noastră principală. Desigur, cu sprijinul oamenilor ce ne sunt alături în astfel de demersuri, am adus bucurie mai ales copiilor, care au primit hăinuţe, dar şi jucării – un lux uneori în rândul familiilor sărace din mediul rural”, explică reprezentanţii Asociaţiei United Hands România.
Acţiunile caritabile sunt mereu pe “agenda” Asociaţiei, atât la scară mare (astfel de evenimente de amploare), cât şi prin ajutoare punctuale, atunci când există cazuri ce intră în atenţia voluntarilor, iar mobilizarea comunităţii şi a partenerilor este posibilă.
Având misiunea asumată de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru cei aflaţi în suferinţă sau care se află în diverse situaţii de risc, Asociaţia United Hands România sprijină toate persoanele ce au nevoie de ajutor, indiferent de rasă, religie, naţionalitate sau poziţie socială. United Hands colaborează cu persoane şi organizaţii din toate mediile culturale şi etnice, fiind una dintre organizaţiile non-guvernamentale ce a reuşit să aibă continuitate în proiecte realizate în Constanţa şi în zona Dobrogea în ultimii 17 ani.