Asociaţia The Social Incubator lansează platforma vocaţională www.bunincariera.ro cu scopul de a ajuta tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-24 ani să își aleagă cariera potrivită. Bun în Carieră pune la dispoziţia tinerilor teste vocaționale, sesiuni de consiliere şi mentorat online, gratuite, pentru valorificarea potenţialului propriu şi informaţii despre paşii necesari traseului educațional și profesional, în funcție de domeniul ales.
Platforma Bun în Carieră face parte din proiectul Hartă pentru drum în viaţă, desemnat câştigător în competiţia RO SMART în Țara lui Andrei, finanţată de OMV Petrom.
„Proiectul a pornit de la intenţia de a contribui în cariera tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 ani din medii vulnerabile din România, însă pe parcurs am realizat că toţi tinerii, indiferent de mediul în care au crescut, la început de drum profesional sau chiar mai devreme, în momentul în care îşi aleg facultatea, nu ştiu ce aptitudini au şi nici la cine să apeleze cu exactitate. Platforma www.BunInCariera.ro le oferă posibilitatea de autocunoaștere prin teste vocaționale, îndrumare și mentorat. Îi ajutăm să pășească cu dreptul pe drumul lor profesional.”, a spus Adriana Preda, Director Executiv Asociaţia The Social Incubator.
Dezvoltată pe principii simple și intuitive, platforma www.BunInCariera.ro facilitează accesul la resursele de care tinerii au nevoie pentru a se cunoaște mai bine și a-și găsi din timp cariera potrivită.
Odată accesată, utilizarea platformei se transformă într-o experiență captivantă și atractivă pentru tineri. Parcursul unui tânăr în platformă presupune crearea unui cont, completarea testelor vocaționale pentru descoperirea vocaţiei, şi ulterior programarea și susținerea unei sesiuni de consiliere. Sesiunile de mentorat alături de un expert în domeniul ales vin în completare, ajutând tinerii să-și alcătuiască un plan de acțiuni și să se pregătească pentru obținerea meseriei potrivite.
De asemenea, platforma pune la dispoziţia tinerilor o bibliotecă online cu testimoniale video realizate de profesioniști din viața de zi cu zi cu focus pe informații despre meserii din 52 de domenii.
Funcționalitățile platformei au la bază expertiza și informațiile acumulate de Asociaţia The Social Incubator, capitalizând istoricul de lucru de aprox. 6 ani cu peste 6000 tineri. Au fost folosite profilurile tinerilor din grupul ţintă împreună cu deciziile de carieră luate pe baza rezultatelor la testele vocaţionale, coroborate cu durata şi gradul de satisfacţie asociat deciziei vocaţionale alese.
“Pentru noi fiecare tânăr este valoros și are dreptul la un viitor pe măsura așteptărilor sale. Din dorința de a facilita accesul unui număr cât mai mare de tineri la resurse și specialiști care pot să-i ajute să identifice timpuriu care le sunt aptitudinile și cum pot să le valorifice, am transpus în online o parte din expertiza noastră. Ne dorim să creăm o experiență digitală completă care să permită tinerilor accelerarea semnificativă a procesului de descoperire a carierei, indiferent de mediul din care provin.”, a spus Ionuţ Pascu, Preşedinte Asociaţia The Social Incubator.
Impactul aşteptat al proiectului este ca în primul an să atingă cel puţin 1000 de beneficiari care utilizează platforma, iar cel putin 50% dintre cei care participă la sesiunile de consiliere și mentorat să ia o decizie privind orientarea vocaţională.
Platforma Bun în Carieră face parte din proiectul Hartă pentru drum în viaţă, desemnat câştigător în 2019 în competiţia RO SMART, în Țara lui Andrei, o competiție națională dedicată proiectelor inovatoare care, prin tehnologie și digitalizare, rezolvă probleme din comunități, îmbunătățesc calitatea vieții cetățenilor, eficientizează consumul de resurse și accesul la serviciile publice, sau reduc cheltuielile publice. Țara lui Andrei este platforma de responsabilitate socială a OMV Petrom și comunitatea celor care vor o țară mai bună în fiecare zi.
Cei care doresc să susțină inițiativa pot să o facă fie în calitate de voluntari (mentori), inspirând tinerii și ajutându-i să-și aleagă cariera potrivită, fie donând.
Despre Asociația The Social Incubator
Asociația The Social Incubator a fost înființată în aprilie 2014, de către un grup de profesioniști care împărtășesc aceeași viziune privind responsabilitatea socială, pentru a determina o schimbare reală și sustenabilă în viețile tinerilor vulnerabili din România.
De 6 ani, asociaţia oferă soluții concrete integrare socială și profesională, care produc rezultate cu impact pe termen lung în viața tinerilor care au părăsit – sau urmează să părăsească – sistemul de protecție a copilului, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani.
Peste 3.500 de tineri părăsesc anual sistemul de protecție, nepregătiți pentru o viață independentă și sunt marginalizați de către societate și expuși unei game extinse de riscuri. Ca efect al lipsei de integrare, mulți dintre ei rămân pe străzi şi chiar devin victime ale traficului de persoane sau de droguri. Doar 1 din 40 de tineri care părăsesc sistemul de protecție se angajează legal.
Pentru a veni în sprijinul acestor tineri au fost implementate peste 30 de proiecte care au urmărit sprijinirea tinerilor aflați în situații de vulnerabilitate să facă tranziția către viața adultă într-o manieră care să le pună în valoare aptitudinile și să le asigure independența. Astfel, peste 6.000 de tineri provenind din medii vulnerabile localizați în 28 de județe din România au beneficiat de activități de dezvoltare personală și orientare în carieră.
În baza unui program complex, personalizat pe nevoile și specificul fiecărui tânăr, axat pe dezvoltare personală, educație și integrare pe piața muncii, tinerii sunt sprijiniți să dobândească aptitudinile necesare tranziției către viața pe cont propriu. Metodele folosite în cadrul programului sunt: consiliere vocațională și psihologică; organizare ateliere de autocunoaștere și orientare în carieră; facilitare vizite exploratorii și stagii de practică; programe de mentorat și ulterior, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă plătit, prin intermediul unor companii partenere sau al întreprinderilor sociale înființate chiar de către organizație.
Psihologi, consilieri vocaționali, traineri, alături de ambasadori, mentori și voluntari le oferă sprijin în călătoria lor spre autocunoaștere și găsirea vocației.