Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația The Social Incubator a fost desemnată partenera Provident Financial România în programul Invizibilii, un proiect național dedicat grupurilor sociale vulnerabile

invizibilii
  • Provident a lansat și platforma Invizibilii.ro, care oferă resurse utile și gratuite pentru cei care fac parte din grupurile sociale vulnerabile

Provident Financial România a desemnat partenerul pentru dezvoltarea Invizibilii, proiect de facilitare a incluziunii financiare și sociale pentru românii din 6 categorii vulnerabile. Cele 6 categorii au fost identificate printr-o amplă cercetare calitativă și cantitativă la nivel național, care a reliefat faptul că milioane de români fac parte din cel puțin unul dintre cele 6 grupuri vulnerabile și invizibile identificate – fermieri de subzistență, muncitori la negru, familii monoparentale, mici antreprenori în risc de sărăcie și excluziune socială, pensionari în risc de sărăcie și excluziune socială și șomeri involuntari între 55 și 64 de ani.

Astfel, Provident și The Social Incubator, prin Invizibilii.ro, își propun să contracareze o parte dintre efectele generate de excluziunea financiară și socială, oferindu-le oamenilor acces la resurse și experiențe de învățare adaptate nevoilor lor. Totul, pentru a facilita integrarea socială și pe piața muncii. Valoarea investiției pentru anul 2023 este de 75.000 de euro.

invizibilii

Deși pentru mulți oameni provocările de zi de zi reprezintă o povară greu de dus, cu puțin ajutor și multă implicare cred că putem face lucrurile să arate un pic mai optimist pentru mulți dintre românii din grupurile vulnerabile. Asociația The Social Incubator ne-a convins că este cel mai bun partener cu care putem merge mai departe în călătoria spre misiunea noastră de a crește gradul de incluziune financiară și socială și sperăm că împreună vom reuși să le oferim oamenilor încrederea și sprijinul de care au nevoie acum pentru a depăși cu bine momentele dificile. Mulți dintre ei simt că și-au pierdut valoarea pentru societate și se simt discriminați, dar sper că îi vom ajuta să redescopere că de fapt contează,” a spus Florin Bâlcan, Director General Provident Financial România.

Cel puțin 1.000 de persoane din 5 județe vor beneficia de resursele din cadrul proiectului Invizibilii până la finalul anului 2023

Acest parteneriat ne onorează și suntem recunoscători că Provident ne-a acordat încrederea pentru a duce mai departe efortul nostru de susținere a celor mai vulnerabile categorii din societate. Prin această colaborare, ne propunem să ajutăm cât mai mulți oameni să își construiască un viitor mai bun, să câștige independența financiară și să privească viața cu mai multă încredere,” a declarat Adriana Preda, director executiv al Asociației The Social Incubator.

Asociația The Social Incubator, care are experiență în derularea unor proiecte de reconversie profesională și reinserție pe piața muncii, va dezvolta și implementa, prin investiția susținută de Provident Financial România, un program național menit să ajute cel puțin 1.000 de persoane din categorii vulnerabile. Dedicat șomerilor cu vârsta între 55 și 64 de ani, familiilor mono-parentale și muncitorilor la negru, în acest an, unul dintre obiectivele majore ale Invizibilii este susținerea inserției pe piața muncii.

Printre activitățile planificate se numără și o caravană națională de informare, alături de derularea unor ateliere online și offline, care vizează facilitarea incluziunii financiare și sociale, dar și gestionarea emoțiilor și managementul schimbării. Tot în cadrul acestui proiect, oamenii vor beneficia și de sprijin pentru a-și realiza CV-ul, vor învăța cum să se pregătească pentru interviu și pentru perioada de probă. În plus, utilizatorii platformei vor avea la dispoziție teste vocaționale și teste de aptitudini, menite să le ofere acces la resursele de învățare adaptate nevoilor și înclinațiilor lor. Totodată, aceștia vor putea participa și la sesiuni individuale de consiliere financiară și vor avea acces permanent la resurse online, pe platforma invizibilii.ro. De asemenea, utilizatorii vor primi consiliere personalizată de la un asistent social dedicat platformei.

Platforma invizibilii.ro: resurse de informare și învățare online

Invizibilii.ro este un proiect susținut și dezvoltat de Asociația Provident pentru Educație și este o platformă care reunește informații utile pentru oamenii din 6 grupuri vulnerabile identificate prin cercetarea națională realizată de Novel Research și Izibiz: fermierii de subzistență, micii antreprenori, familiile monoparentale, muncitorii la negru, șomerii cu vârsta între 55 și 64 de ani și pensionarii în risc de sărăcie și excluziune socială. Platforma le oferă acces la resurse care îi pot ajuta să gestioneze mai ușor problemele cu care se confruntă.

În plus, pentru a atrage atenția asupra provocărilor întâmpinate de fiecare grup identificat, pe această platformă sunt publicate și 6 materiale video care redau fidel principalele provocări și nevoi ale celor mai vulnerabili membri ai societății.

Platforma va continua să fie dezvoltată și populată cu resurse și recomandări care ar putea fi de ajutor pentru oamenii din fiecare grup țintă. Astfel, aceștia vor putea găsi informații despre alte inițiative din piață precum: ONG-uri cu expertiză în problemele cu care se confruntă, recomandări de cursuri menite să dezvolte abilități noi sau informații despre alte forme de sprijin social pe care le pot accesa în caz de urgență.

Implicare la nivelul întregii echipe Provident: 115 ore donate de oameni pentru cauze sociale

Misiunea de a stimula incluziunea financiară și socială este asumată de întreaga organizație. Din dorința de a ajuta, în doar o lună, 311 dintre angajații Provident s-au implicat în 18 acțiuni de voluntariat și au reușit să sprijine 919 beneficiari direcți. Astfel, 60 dintre angajații Provident au participat la ProviRun, unde au alergat, mers și înotat 628 km, iar fiecare kilometru s-a transformat în 10 lei donați către o cauză caritabilă. Totodată, în parteneriat cu asociația Pot să ajut, Provident a contribuit la organizarea evenimentului „Împreună în timp”, la Sibiu, în cadrul căruia 250 de familii monoparentale au participat la un spectacol susținut de artistul Walter Ghicolescu și au participat la activități recreative cu ocazia Zilei Copilului.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.