Asociația Sus Inima a inaugurat pe 14 iunie un nou Centru de Suport Oncologic, la București, pe strada Mircea Vulcănescu nr. 79, a treia astfel de unitate din România, după cele deschise la Sibiu și Timișoara și organizează astăzi Ziua Porților Deschise, în intervalul orar 10:00-17:00.
Scopul acestor centre este de a sprijini persoanele cu diagnostic oncologic, punându-le la dispoziție, în mod gratuit, navigatori oncologici, psihoterapie unu la unu, second opinion, terapie prin artă, asistenți sociali, oportunități de socializare, grup de sprijin, nutriție.
„Suntem foarte mândri să anunțăm deschiderea noului Centru de Suport Oncologic de la București și suntem recunoscători că avem posibilitatea să oferim sprijin prin specialiștii pe care i-am găsit și persoanelor afectate de cancer din Capitală și împrejurimi, la doi ani și jumătate de când am inaugurat Casa Sus Inima București, care oferă cazare gratuită persoanelor care vin la radioterapie și chimioterapie din județele limitrofe”, a declarat Carmen Chindriș, directorul executiv al Asociației Sus Inima.
Centrul de Suport Oncologic Sus Inima din București se află la patru minute de mers pe jos de Casa Sus Inima București, inaugurată în noiembrie 2020, situată pe strada Luigi Cazzavillan din sectorul 1 și în care sunt cazate, în mod gratuit, persoane cu diagnostic oncologic care fac radioterapie și nu au unde să locuiască pe perioada tratamentului. Prima Casă Sus Inima a fost inaugurată în anul 2019 la Sibiu.
Doar în anul 2022, Asociația Sus Inima a oferit, în cele două Case Sus Inima și prin Centrul de Suport Oncologic din Sibiu, 4.385 de nopți de cazare persoanelor cu diagnostic oncologic care fac radioterapie, 3.212 mese calde, 1.429 de sesiuni de terapie unu la unu, 64 de grupuri de suport, 24 de sesiuni de art-terapie, 30 de planuri de nutriție, 48 de cazuri de second opinion și a îndrumat 660 de persoane prin navigator oncologic.
Modalități de sprijin
Activitatea Asociației Sus Inima poate fi sprijinită prin donație unică (plata prin card sau Paypal), donație recurentă (plata prin card sau Paypal), sponsorizare directă, redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, donații de 2 euro pe lună prin SMS la 8844, cu textul „SPRIJIN”. Toate detaliile despre modalitățile de sprijin sunt disponibile pe www.susinima.eu.