“Dezvoltarea economiei sociale prin infiintarea si dezvoltarea de intreprinderi sociale”
· Luna iunie 2013 marchează sfârşitul proiectului de dezvoltare a economiei sociale şi de integrare în câmpul muncii a 150 de persoane vulnerabile social
· 6 întreprinderi sociale au fost înfiinţate în 5 din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României: București – Ilfov, Centru, Nord – Est, Sud – Vest Oltenia şi Sud Muntenia
· 150 de noi locuri de muncă pentru persoane vulnerabile social au fost create
Asociaţia React a anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe încheierea perioadei de implementare a proiectului “Dezvoltarea economiei sociale prin înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi sociale” şi atingerea obiectivelor prevăzute de acesta.
Astfel, prin proiect au fost înfiinţate 6 întreprinderi sociale ce derulează activităţi în domeniul reciclării si prelucrării hârtiei, al serigrafiei, al reciclării de mase plastice şi în domeniul serviciilor de tip call center. Acestea au fost deschise în Bucureşti, Craiova, Piatra Neamţ, Sibiu şi Târgovişte şi au fost dotate cu utilaje specifice activităţii desfăşurate (mese serigrafice, prese de transfer termic, plotere, maşini de caşerat, embosat, ştanţat, biguit, instalaţii de spălat şi reciclat deşeuri din polietilena etc.).
90 de persoane cu dizabilităţi şi 60 persoane beneficiare de ajutor social au fost angajate în cadrul întreprinderilor sociale ce se reunesc sub brandul "Fabrica de Bine". În vederea unei integrări profesionale de succes, cei 150 de angajaţi au participat la cursuri de formare profesională, consiliere psihologică şi de grup, consiliere de carieră şi asistare la locul de muncă.
Pe parcursul celor 32 de luni de implementare a proiectului, 5 Centre de Resurse Regionale au promovat incluziunea socială şi conceptul de economie socială ca instrument flexibil şi durabil pentru dezvoltarea economică. De asemenea, acestea au sprijinit înfiinţarea şi dezvoltarea celor 6 întreprinderilor sociale şi au acordat suport în consolidarea capacităţilor, competenţelor, cunoştinţelor şi stimei de sine persoanelor vulnerabile social. Astfel, mai mult de 500 de persoane cu dizabilităţi şi persoane beneficiare de venit minim garantat au apelat la serviciile oferite de Centrele de Resurse Regionale.
“Rezultatele acestui proiect vin să confirme încă o dată angajamentul asociaţiei React de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. Ne propunem în perioada următoare să continuam sprijinirea celor 6 întreprinderi sociale Fabrica de Bine şi să promovăm capacitatea de a ocupa un loc de muncă şi adaptabilitatea persoanelor vulnerabile social”, a declarat Anca Ștefan, managerul proiectului.
La eveniment au participat atât beneficiari ai proiectului, partenerii: Fundaţia Motivation şi Shaw Trust (Marea Britanie) cât şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale active în domeniul economiei sociale, autorităţi publice locale şi naţionale, companii şi ziarişti.
După finalizarea conferinţei, participanţii au vizitat Hârtie Manuală & Print SRL unde au avut ocazia să discute cu o parte din cele 25 de persoane vulnerabile angajate în cadrul acestei întreprinderi sociale, să vadă procesul de producţie şi gama de produse fabricate aici.
“Dezvoltarea Economiei Sociale prin Înfiinţarea şi Dezvoltarea de Întreprinderi Sociale”, este un proiect cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN (contract nr. POSDRU/ 84/6.1/S/ 50269) prin programul operaţional sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeşte în oameni! şi se încadrează pe Axa prioritară 6 – Promovarea Incluziunii Sociale.
Valoarea totală a proiectului este de 18.073.582 RON, din care asistenţă financiară nerambursabila însumează 16.698.525 RON.
Economia socială răspunde nevoii de ocupare a forței de muncă, punând accent pe integrare socială și nu pe asistență socială. Ea se bazează tocmai pe capacitatea membrilor unei comunități de a se coagula și de a se constitui într-o formă de organizare economică. Aceasta identifică și utilizează potențialul resurselor umane, financiare și materiale de care dispune comunitatea.
Asociaţia React este o organizaţie neguvernamentală, creată în 2006 pentru a veni în sprijinul actorilor societăţii civile prin proiecte ample, durabile, cu impact în comunităţile vizate. Organizaţia activează în trei domenii: sănătate publică, educaţie şi integrare socială, are 5 sucursale în care lucrează mai mult de 30 de angajaţi şi peste 200 de voluntari. Până în prezent, Asociaţia React a obţinut 9 premii de excelenta – naţionale şi internaţionale şi a contribuit la salvarea a mai mult de 120.000 de vieţi omeneşti. www.asociatiareact.ro