- 10 burse pentru școlile publice din România, prin Programul de Dezvoltare Socio-Emoțională – SEL
- 50 de cadre didactice, împreună cu 10 directori de școală, vor fi implicați în proiect la nivelul întregii țări
- Prin program, vor fi instruite cadrele didactice pentru a ajuta elevii să dezvolte relații sănătoase, să înțeleagă și să-și gestioneze propriile emoții
- Înscrierile sunt deschise în perioada 15 decembrie 2021-15 ianuarie 2022.
Asociația pentru Valori în Educație (AVE), în parteneriat cu MindUP, a creat pentru școlile din România Programul de Dezvoltare Socio-Emoțională – SEL, prin intermediul căruia cadrele didactice vor fi formate să susțină elevii în dezvoltarea socio-emoțională. Programul oferă 10 burse pentru școli publice cu clase primare și/sau gimnaziale și se va desfășura în perioada 26 februarie 2022-15 iunie 2023.
„Dezvoltarea socio-emoțională în educația din România este unul din subiectele prea puțin discutate, deși sănătatea mintală a elevilor este extrem de importantă. Competențele socio-emoționale sunt cheia pentru reușita fiecărui tânăr, atât pe plan academic, cât și la nivel personal. Programul de Dezvoltare Socio-Emoțională – SEL este un catalizator pentru transformarea școlilor și dezvoltarea acestor competențe ale viitorului, în așa fel încât elevii să fie echipați cu resursele necesare pentru succes pe termen lung. Alături de MindUP, ceea ce propunem școlilor din România prin acest proiect este formarea cadrelor didactice cu metode și exerciții aplicabile direct la clasă, indiferent de materia predată. Toate aceste tehnici au la bază informații validate științific și fac parte din domenii precum neuroștiință, psihologie pozitivă, învățare socio-emoțională (SEL) și mindfulness”, a declarat Anca Alexe, Social Emotional Learning Program Manager, în cadrul Asociației pentru Valori în Educație.
„Copiii din întreaga lume se confruntă cu provocări care țin de gestionarea simptomelor stresului toxic și a anxietății. De aceea, este o onoare să încheiem acest parteneriat cu Asociația pentru Valori în Educație pentru a aduce MindUP în atenția profesorilor din România, în așa fel încât ei să poată aborda problemele care țin de sănătatea emoțională și dezvoltarea copiilor. Echilibrul mintal al copiilor noștri este fără îndoială una dintre cele mai importante probleme cu care avem de-a face în acest moment și mă bucur mult că putem împărtăși programul nostru cu profesorii și copiii din România, pentru rezultate mai bune la școală și un parcurs bun în viață”, a spus Goldie Hawn, Fondator și CEO al Fundației Goldie Hawn.
Burse pentru 10 școli din România, pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale elevilor
Programul de Dezvoltare Socio-Emoțională – SEL va fi structurat în două părți. Prima parte va presupune formarea profesorilor sau învățătorilor din școlile selectate și implementarea la clasă a instrumentelor și tehnicilor de dezvoltare a competențelor socio-emoționale. Această etapă se va desfășura în perioada 26 februarie 2022-20 decembrie 2022. Partea a doua va consta în monitorizarea rezultatelor, extinderea programului la alte clase din școală și evaluare a proiectului și se va derula între 15 ianuarie 2023–15 iunie 2023.
Pentru a fi parte din program, directorii de școli, împreună cu cinci profesori din cancelaria lor, pot să aplice până pe data de 15 ianuarie 2022, prin accesarea acestui link și completarea formularului de înscriere. Școlile vor fi selectate, în principal, în funcție de motivația lor de a dezvolta un astfel de program în școală și de angajamentul de a rămâne în program pe toată durata lui. Costul programului va fi susținut în totalitate de AVE.
Formator pentru întregul program va fi Dido Balla, Directorul pentru inovare educațională și parteneriate la MindUP. Acesta va lucra cot la cot cu echipa AVE pentru a instrui profesorii să ajute elevii în ceea ce privește conștientizarea de sine și gestionarea propriilor emoții, înțelegerea relațiilor cu ceilalți și luarea responsabilă a deciziilor, pe care vor putea să le aplice în comunitate, familie, în școală sau în relația cu colegii de clasă.
Oricine poate recomanda unui director de școală să se înscrie în program, folosind acest link. Mai mult, persoanele care vor să se implice și să ofere sprijin, se pot înscrie completând acest formular. Detalii complete pot fi consultate și pe site-ul Asociației pentru Valori în Educație, https://ave-romania.ro/programul-sel/#.
Dezvoltarea socio-emoțională, o prioritate pentru educația din România
În contextul în care presiunea emoțională asupra copiilor este în creștere, scopul acestui demers este de a pune la dispoziția profesorilor din România o resursă de învățare, care să îi ajute să gestioneze eficient provocările pe care le întâmpină copiii. Rezultatele cercetărilor arată că aproximativ 27% mai mulți elevi și-au îmbunătăți performanța academică la sfârșitul programului, iar 24% și-au îmbunătățit comportamentele sociale și s-au simțit mai puțin stresați (sursa: casel.org).