Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația Inima Copiilor extinde Secția de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie din București pentru a putea fi operați de două ori mai mulți copii, inclusiv cu malformații cardiace care sunt tratate astăzi doar în străinătate

Inima Copiilor Cardiochirurgie Marie Curie sala operatii

Costurile se ridică la 3 milioane de euro, iar proiectul ar putea fi gata în doi ani

  • 1.500 de copii cu malformații cardiace trebuie operați anual în România. 200 dintre ei sunt operați în Secția de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie din București, care a început să funcționeze în urmă cu 9 ani, în septembrie 2013.
  • Extinderea secției va însemna dublarea numărului de copii operați anual și tratarea malformațiilor cardiace care acum pot fi operate doar în străinătate.
  • Donații lunare de câte 2 euro pot fi făcute prin SMS cu textul LOVE la numărul 8844. Pentru fiecare 2 euro donați prin SMS, NN România donează alți 2 euro, dublând susținerea pentru extinderea Secției.

Asociația Inima Copiilor va extinde în următorii doi ani Secția de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie din București, cel mai mare spital de pediatrie din țară. Ca urmare, numărul de copii operați anual se va dubla până la 400, secția va putea opera și copii cu malformații cardiace care pot fi tratate astăzi doar în străinătate, iar numărul mult mai mare de locuri în terapia intensivă cardiacă va însemna că pot fi operați inclusiv copii cu malformații complexe care au nevoie de mai mult timp în terapie intensivă.

Inima Copiilor Cardiochirurgie Marie Curie sala operatii
Inima Copiilor Cardiochirurgie Marie Curie sala operatii

Lucrările de construcție ar putea începe în primele luni din 2023, iar costurile sunt estimate la 3 milioane de euro. Extinderea secției de la 745 m² la 1.900 m² va însemna două săli de operații (față de o singură sală în prezent), 15 – 20 de locuri în terapia intensivă cardiacă (de la șase în prezent), 25 de locuri noi pentru îngrijirea copiilor înainte și după operație, dar și reamenajarea și modernizarea tuturor spațiilor și dotărilor.

În România trebuie operați anual 1.500 de copii cu malformații cardiace

„În România se nasc în fiecare an în jur de 1.000 de copii cu malformații cardiace care pot fi tratate doar prin operații chirurgicale sau prin intervenții cardiologice, dar în acest moment prea mulți dintre ei nu primesc această șansă sau o caută în străinătate. Prin extinderea Secției de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie din București vrem să schimbăm acest lucru și să creăm condițiile prin care specialiștii extrem de bine pregătiți care operează cu succes în secție să poată salva mai multe vieți. Credem din toată inima că România își poate trata toți copiii cu malformații cardiace”, spune Alexandru Popa, președintele Asociației Inima Copiilor.

Proiectul prin care Inima Copiilor extinde Secția de Cardiochirurgie a Spitalului Marie Curie a început în noiembrie 2021.

Donații lunare de câte 2 euro, inițiate printr-un SMS cu textul LOVE trimis la 8844

La începutul lunii septembrie 2022, Asociația Inima Copiilor adunase 896.885 euro, dintre care 692.206 euro prin sponsorizarea din partea NN România și 204.679 euro din donații individuale. Campania de strângere de fonduri va continua pe toată durata proiectului.

Oricine poate ajuta la extinderea Secției de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie prin donații lunare de câte 2 euro, inițiate printr-un SMS cu textul LOVE trimis la 8844, iar NN România dublează toate donațiile primite prin SMS.

Secția actuală a fost construită de Asociația Inima Copiilor între 2009 și 2011 și a început să funcționeze în 23 septembrie 2013, odată cu inițierea Programului de Dezvoltare a Chirurgiei Cardiovasculare Pediatrice în România.

În acest program, Asociația Inima Copiilor colaborează cu Ministerul Sănătății, Clinica San Donato din Milano și fundația italiană Bambini Cardiopatici nel Mondo. În cadrul lui se desfășoară – continuu din 2013 – misiuni medicale lunare, în care specialiști din străinătate vin și operează în România (la Marie Curie, la Iași și Timișoara), ajutând în același timp la perfecționarea echipelor medicale locale. Chiar în această săptămână, echipa medicală venită în misiune operează împreună cu colegii de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, urmând să continue, săptămâna viitoare, cu o nouă serie de operații la Spitalul Marie Curie din București.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.