Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociatia Help Autism lanseaza Departamentul de Economie Sociala din cadrul asociatiei

Helpautism

(servicii de grafică, design şi printing)

Asociaţia Help Autism lansează prima structură de economie socială din cadrul proiectului „Dezvoltarea economiei pentru o sustenabilitate socială (DESS)”.

Imprimeria va funcţiona în localitatea Tunari, judeţul Ilfov şi va oferi servicii de produse tipărite, în tiraje mici şi medii într-o gama variată precum şi servicii de creaţie şi design grafic. Datorită dotărilor de top, oferim clienţilor produse care acoperă necesităţile oricărui tip de business , de la cărţi de vizită şi pliante la mesh-uri, bannere, colantări vitrine sau autoturisme, utilajele acoperind aproape toate tipurile de finisări. Un avantaj al tiparului digital constă în posibilitatea de personalizare a lucrărilor. Spre deosebire de tiparul clasic, tiparul digital permite imprimare direct din baze de date, inclusiv în cazul aplicaţiilor de tip direct mail, bussines to business. Varietatea şi performanţa utilajelor se vor reflecta atât în productivitate sporită, rezultând în termene de livrare convenabile clienţilor cât şi în calitatea superioară a produselor oferite.

Proiectul a fost conceput având în vedere necesităţile asociaţiei pentru dezvoltarea de materiale educaţionale specifice terapiei pentru copiii cu autism însă îşi propune să colaboreze şi pentru realizarea de materiale de promovare pentru evenimentele adresate grupurilor vulnerabile sau care promovează economia socială.

În cadrul Tipografiei vor fi angajate 8 persoane dintre care cel puţin 6 aparţinând unui grup vulnerabil iar parte din profitul realizat va fi reinvestit în activităţile asociaţiei de creştere a gradului de conştientizare a autismului în rândul populaţiei, susţinere a programelor de diagnostic şi terapie pentru copiii cu tulburări din spectrul autist.

Proiectul „Dezvoltarea economiei pentru o sustenabilitate socială (DESS)” se desfăşoară în perioada ianuarie 2014-decembrie 2015 printr-un parteneriat format din 5 organizaţii non-guvernamentale şi are ca scop formarea persoanelor care aparţin grupurilor vulnerabile prin oferirea unor modele de succes în domeniul economiei sociale, sprijinirea înfiinţării de noi structuri generatoare de locuri de muncă, precum şi consilierea participanţilor la proiect în vederea dezvoltării carierei profesionale şi a informării acestora cu privire la economia socială şi beneficiile acesteia. Partenerii vor înfiinţa în total 7 structuri de economie socială în cadrul a patru regiuni (Bucureşti- Ilfov, Vest, Sud-Est şi Sud –Muntenia) care vor oferi 53 noi locuri de muncă.

Grupul ţintă este format din 1300 de persoane dintre care 900 de persoane din grupuri vulnerabile precum: persoane cu handicap, persoane de etnie romă, familii monoparentale, familii cu mai mult de 2 copii, persoane afectate de sărăcie, care trăiesc din venitul minim garantat etc.

Prin implementarea proiectului, persoanele din grupul ţintă vor fi angajate în forme de ocupare inovatoare, cu valoare socială şi vor dobândi cunoştinţe şi abilităţi specifice atât la nivel personal cât şi profesional.

Bucuresti, 30.05.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.