editia 2015
Asociaţia Help Autism a premiat, luni, 23 noiembrie, în cadrul celei de-a treia ediţii a evenimentului Trofeul Generozităţii, cei mai generoşi oameni şi cele mai implicate companii care s-au alăturat, şi în 2015, misiunii Asociaţiei de a schimba statutul autismului în România şi vieţile cât mai multor copii care se luptă cu această tulburare. Companiile Mobexpert, Christian Tour, Farmexpert, Panalpina şi Fan Courier, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Organizaţia United Way dar şi voluntari şi fundraiseri au fost cei care au primit, la această ediţie, cele 11 simboluri ale recunoştinţei pentru implicarea lor în sprijinirea cauzei.
Anul acesta, cei 11 premianţi au contribuit la susţinerea activităţii Asociaţiei cu donaţii şi sponsorizări în valoare de peste 160 000 euro din bugetul de peste 1 milion de euro al Asociației în 2015, iar timpul şi dăruirea voluntarilor au făcut diferenţa în reuşita proiectelor de peste an.
“Trofeul Generozităţii a fost darul nostru pentru ei, oameni generoşi şi companii responsabile care au înţeles că oamenii de bine pot înfăptui minuni şi că implicarea poate transforma destine. An de an familia noastră creşte, iar anul acesta am avut bucuria de a cunoaşte oameni care ne seamănă şi care au îmbrăţişat, cu dăruire, cauza noastră. Ei sunt cei care ne dau puterea şi susţinerea de a merge mai departe, datorită lor ne putem bucura de fiecare zâmbet şi fiecare cuvânt al micuţilor noştri.” a declarat Daniela Bololoi , preşedinte al Asociaţiei Help Autism
Seara a fost completată de Tombola “Şi eu ajut” la care invitaţii au putut câştiga produse deosebite oferite, cu generozitate, de Samsung , World Class , Cătălin Botezatu, Dr. Morad Iancu, Parker by Consult Company, Cristian Samfira, Magical Spirit, Exclusiv Distribution, Medicover, Sine by Seila, Lamonza, Vila Alpin Straja, Editura Trei, The Beef Club, Tea Forte şi Şcoala Japoneză Sakura.
Organizarea evenimentului de anul acesta a fost posibilă datorită susţinerii prietenilor Help Autism: PP Distributors România, Kaufland România, JW Marriott şi Marbo Trade.
La eveniment au fost prezente, în sală, persoane publice precum Gabriel Biriş, Gabriela Iorgulescu, Monica Vlad, Tania Budi, Ovidiu Baciu, Galyna, Doris Mircea, Seila Gurdan, Cristian si Ştefana Samfira, Ozana Barabancea iar pe scenă, atmosfera a fost asigurată de Florentina Fântânaru şi câştigătoarea Vocea României, Julie Mayaya.
“Împreună cu voi toţi, totul mi se pare firesc şi autentic! Bunătatea este în fiecare! Iar voi ştiţi bine să o puneţi în valoare! Felicitări!” a concluzionat unul dintre invitaţii la eveniment
Asociaţia Help Autism, organizatorul Trofeului Generozităţii, se implică activ de peste 5 ani în derularea de programe de conştientizare a autismului, diagnostic precoce şi intervenţie timpurie pentru copiii cu autism. Pe lângă serviciile de terapie oferite în cele 5 centre şi la domiciliu, asociaţia desfăşoară activităţi de lobby, parteneriate public-private şi este co-organizator, alături de ATCA, al Conferinţei Internaţionale ABA – ştiinţă care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.
Lista premianţilor Trofeul Generozităţii 2015:
1. Sponsorul anului – Mobexpert
pentru că au fost alături de copiii Help Autism încă de la inaugurarea primului centru, an de an, lună de lună, zi de zi, sunt sprijinul fără de care nu am reuşi în împlinirea misiunii noastre “Creşterea şanselor copiilor cu tulburări din spectrul autist la recuperare şi integrare.”
2. Cel mai implicat sponsor în evenimente – Fan Courier
pentru susţinerea şi implicarea în organizarea evenimentului caritabil Rocket Bike Fest.
3. Cel mai implicat partener strategic în susţinerea cauzei – Farmexpert
pentru susţinere în desfăşurarea proiectelelor Help Autism
4. Voluntarul anului – Bogdan Butoi
pentru că şi-a pus timpul şi expertiza în slujba nostră şi a celorlalţi părinţi, asemeni lui, prin realizarea unei platforme care va ajuta, an de an, la centralizarea formularelor colectate în cadrul campaniei 2%.
5. Fundraiser-ul voluntar al anului – Cristina Bodoarcă
pentru că a susţinut, în cadul companiei Kaufland, proiectul Help Autism făcând astfel posibilă finanţarea integrală a programelor de recuperare pentru cei 18 copii din centrul Help Autism Pipera.
6. Fundraiser-ul voluntar al anului – Alina Niculae
pentru că, în calitate de angajat ING, a susţinut şi a popularizat în rândul colegilor proiectele noastre făcând ca, pentru al doilea an la rând, un proiect al Asociaţiei Help Autism să fie desemnat câştigător în cadrul competiţiei interne ING, “Adoptă un proiect”. Datorită implicării sale, anul acesta, 48 dintre copiii Help Autism vor participa la grupuri de socializare, ateliere educaţionale şi programe de stimulare a verbalizării.
7. Cea mai fidel partener – Christian Tour
pentru că ne-au fost alături la 3 ediţii Rocket Bike Fest, atât pe traseu în calitate de concurenţi cât şi pe scenă în calitate de sponsori iar premiile oferite celui mai bun fundraiser voluntar al competiţiei noastre sportive i-au impulsionat pe aceştia în strângerea de fonduri destinate cauzei noastre.
8. Cel mai recent partener alăturat cauzei – Panalpina România
pentru că, din primul moment în care ne-au cunoscut, au îmbrăţişat cauza noastră şi au înţeles că implicarea lor poate schimbă vieţi. S-au alăturat familiei noastre şi ne promit să ne fie alături în misiunea de a sprijini recuperarea cât mai multor copii cu autism.
9. Cea mai implicată instituţie publică – DGASPC sector 6
pentru că ne-au acordat credit şi ne-au întâmpinat cu toată deschiderea într-un parteneriat ce vine în sprijinul a 15 copii cu TSA, cazuri sociale din sectorul 6.
10. Cel mai implicat partener media- Itsy Bitsy
pentru că ne-au fost alături în toate momentele importante de peste an şi au dus mai departe îndemnul nostru la implicare pentru schimbarea vieţilor micuţilor noştri.
11. Cel mai implicat ONG în activitatea Help Autism – United Way România
pentru implicarea în lupta noastră pentru depistarea precoce prin susţinerea programului de evaluare gratuită a 100 de copii.
De sărbători și tu poți susține terapia gratuită pentru copiii cu autism!
Intră pe www.facebook.com/daruieste1oradeterapie, dăruieşte o oră de terapie şi împodobeşte-ţi bradul cu fapte bune!