În perioada 3-6 august, în cadrul festivalului UNTOLD 2017 de la Cluj-Napoca, Asociația Environ în parteneriat cu Ursus Breweries organizează un program special de conștientizare asupra colectării selective și reciclării deșeurilor.
Astfel, pe durata evenimentului, sunt amenajate 5 puncte speciale pentru colectarea deșeurilor de ambalaje. Mai mult decât atât, participanții vor avea posibilitatea să predea în mod gratuit atât bateriile uzate, cât și deșeurile electrice de mici dimensiuni. Zonele în care se află aceste pubele vor fi semnalizate cu indicatoare pentru a putea fi mai ușor de reperat de către public și de asemenea vor fi indicate cu un simbol special pe aplicația dedicată festivalului. Participanții care predau 3 pahare de plastic sau 3 doze de aluminiu, vor fi recompensați pe loc cu o brățară ”Recycler of the year”, iar cei care contribuie la reciclarea a 20 de baterii uzate, vor primi un powerbank util pentru reîncărcarea telefoanelor mobile.
,,Ne-am propus ca prin acest proiect să promovăm subiectele de colectare selectivă și reciclare, încă străine pentru mare parte din consumatorii români deși au trecut mai bine de 10 ani de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Suntem încrezători că în cadrul unui eveniment de asemenea anvergură, îndemnul la reciclare va avea un ecou răsunător în rândul tinerilor participanți. Este important să ne amintim permanent că schimbarea începe cu fiecare dintre noi și de aceea, este bine-venit orice prilej de a ne implica atât la nivel individual, cât și din perspectiva companiilor, în inițiative care vizează protejarea mediului înconjurător, precum cele care încurajează deprinderea obiceiurilor de gestionare responsabilă a resurselor”, a declarat Andrei Orban, președintele Asociației Environ.
“Ursus Breweries îmbrțișează o abordare holistică a dezvoltării durabile, regăsindu-se între primele 3 cele mai responsabile companii din România. Protecția mediului înconjurător, inclusiv prin colectarea deșeurilor de ambalaje, reprezintă o prioritate pentru modalitatea în care ne derulăm activitățile. Integrarea acțiunilor de colectare și reciclare în povestea noastră de la UNTOLD, este un îndemn din partea regelui berii din România pentru a completa atmosfera vibrantă a festivalului, cu grija pentru mediu.” a adaugat Oana Mateescu, Senior External Relations Manager, Ursus Breweries
Toate deșeurile colectate în cadrul festivalului vor fi transferate către centrele de colectare autorizate și ulterior vor intra în procese de tratare folosind instalațiile moderne și automatizate ale facilităților de reciclare. Participanții care doresc să afle mai multe informații despre procesele de reciclare, sau importanța recuperării deseurilor de ambalaje și a materiilor din echipamentele electrice vechi, pot discuta pe toată perioada festivalului cu voluntarii Environ la oricare din cele cinci puncte de colectare special amenajate.