selectiva a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE)
Asociatia Environ, organizatie non profit, autorizata de Ministerul Mediului si Padurilor potrivit prevederilor HG 1037/2010 art.7 alin.7, pentru managementul deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE), urmareste preluarea si ducerea la indeplinire a obligatiilor producatorilor de echipamente electrice si electronice sau ale reprezentantilor autorizati, care actioneaza in numele producatorilor cu privire la gestionarea deseurilor din echipamente electrice si electronice.
In conformitate cu statutul Romaniei de Stat Membru al Uniunii Europene, Asociatia Environ si-a asumat indeplinirea unei complexe game de obligatii in domeniul mediului, cu rolul de a reduce impactul negativ al activitatilor economice asupra sanatatii umane si implicit a vietii. In cadrul acestor norme, sunt urmarite in principal obiective ca prevenirea producerii deseurilor, colectarea selectiva a acestora, tratarea, valorificarea si eliminarea nepoluanta.
Datorita importantei deosebite a politicii comune de mediu, la nivel comunitar au fost introduse tinte precise, pe care fiecare stat membru trebuie sa le atinga, sub sanctiunea penalitatilor si a declansarii procedurilor de infringement, pornind de la principiul “poluatorul plateste”. Fluxuri specifice de deseuri ca uleiurile uzate, ambalajele, deseurile miniere, bateriile si acumulatorii, sunt numai cateva exemple din multitudinea de mecanisme obligatorii in tara noastra, preluate si transpuse prin “Planul National de Gestionare a Deseurilor”.
Tinta de colectare si reciclare de 4 kg de deseuri de echipamente electrice si electronice per locuitor pe an, pentru care Romania este raspunzatoare catre Comisia Europeana, poate fi atinsa prin mecanisme de management integrat al deseurilor, cu rolul de a optimiza costurile de operare. Aceste mecanisme sunt cuprinse in Directiva 2002/96/EC la Art.5 alin.2; lit.c, respectiv Art.9. Sistemele de preluare colectiva a responsabilitatii si atingerea obiectivelor de colectare, valorificare si reciclare (care se afla printre obiectele de activitate ale Asociatiei Environ) au menirea de a aduce Romania cat mai aproape de atingerea cotei amintite.
Totusi, desi legislatia este foarte clara in acest sens si desi fiecare poluator asociat unui producator si/sau importator de echipamente electrice si electronice are de indeplinit rate fixe de colectare si reciclare a acestor deseuri, proportional cu volumele de produse comercializate anual in piata, pentru a atinge cele 4 kg/locuitor/an, obligatie europeana nenegociabila, multi factori economici considera ca pot eluda cu buna stiinta legea, ingrosand randul celor pentru care Romania va fi pasibila de penalitati catre Uniunea Europeana. Aflata deja in al treilea an consecutiv, Romania risca sa aiba probleme cu normele europene de mediu si sa plateasca amenzi de sute de mii de euro pe zi daca tintele de valorificare a deseurilor de echipamente electrice si electronice nu vor fi respectate.
Valoarea timbrului verde este cu mult sub costul real de operare al sistemului de colectare, reciclare a acestor deseuri la nivel national al DEEE. Spre exemplificare, Asociatia Environ, care practica cea mai scazuta valoare a timbrului verde dintre toate asociatiile colective, incaseaza pentru un frigider vandut 23 lei cu TVA. Tinta cantitativa este de 4 kg de DEEE colectate anual pe cap de locuitor, adica peste 84.000 tone. In demersurile de a colecta o cota cat mai mare de astfel de deseuri, pe langa problemele aparute cu autoritatile locale, care refuza implementarea sistemelor de colectare selectiva, exista si costuri crescute din parte tuturor operatorilor.
Astfel pentru colectarea unei singure tone de deseuri de la firmele autorizate de colectare se plateste in medie 150 Euro la tona, transportul de la punctul de colectare catre operatorul de tratare reciclare costa, suplimentar, in medie, inca 60-70 Euro. Costul tratarii, procesarii, indepartarii componentelor pericoloase reprezinta peste 50 % din costurile de management al DEEE, pentru o tona de frigidere. In final, Environ achita reciclatorului aprope 230 Euro. Totalizand, colectarea si reciclarea unei tone de frigidere vechi ((DEEE) costa aproximativ 450-500 Euro.
Exprimat in greutati, o tona cuprinzand, in medie, 20 bucati frigidere, ar insemna ca un cost real al timbrului verde ar fi aproximativ 20 Euro, adica peste 80 RON, cu mult mai mare decat cei 23 RON colectati din piata.