Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația CONIL și HP Romania colaborează în cadrul proiectului TechTogether

Asociația CONIL și HP Romania TechTogether

Echipa CONIL anunță că HP Inc. Romania s-a alăturat efortului organizației de a susține educația și incluziunea copiilor cu dizabilități. HP Romania oferă burse de școlarizare pentru doi dintre copiii Asociației CONIL, precum și cursuri de codare pentru 100 de copii cu autism și alte dizabilități.

Asociația CONIL și HP Romania colaborează în cadrul proiectului TechTeogether: Building Digital Skills for Atypical Kids, susținut printr-un grant oferit de HP Foundation. Programul a fost lansat în premieră în luna martie. Opt voluntari ai HP Romania au format profesorii CONIL și, lunar, până la finalul lunii iunie, vor veni să lucreze cu elevii și să descopere progresele pe zona de abilități  digitale, dezvoltate în cadrul acestui proiect. Grație finanțării primite, o dată pe săptămână, o sută de copii vor fi ajutați să învețe bazele codării prin joc.

Asociația CONIL și HP Romania TechTogether

“Suntem mai mult decât bucuroși de această colaborare cu HP Romania și recunoscători că, iată, mesajul nostru se face tot mai auzit. Cu cât tot mai multe organizații se vor alătura crezului nostru, cu atât vom reuși să contribuim la crearea unei lumi – dacă nu normale, măcar pline de toleranță și empatie – pentru acești copii extraordinari, despre care spunem că au nevoie speciale. Da, au nevoi speciale pentru adaptarea la ritmul și la regulile vieții noastre de zi cu zi, însă cel mai mult au nevoie de afecțiune și acceptare. Sunt copii aparte – unii dintre ei cu o inteligență peste medie, alții cu o infinită capacitate de a iubi necondiționat – lucru atât de rar în lumea oamenilor normali”, a declarant Adela Hanafi, fondatorul CONIL.

”Asociația CONIL este un partener de suflet pentru noi. Nu suntem la prima colaborare și ne-am luat angajamentul de a fi alături de specialiștii CONIL în demersurile lor de a oferi normalitate acestor copii atât de speciali, de la care și noi învățăm zi de zi ce înseamnă puterea unui zâmbet sincer. Trăim într-o lume digitală și e important ca toți copiii să aibă șansa formării în acest domeniu”, a subliniat Mugur Pantaia, Managing Director HP Inc. Romania.

CONIL este o organizație non guvernamentală, fondată în urmă cu 12 ani, care se ocupă – cu profesionalism și empatie – de educația, îngrijirea, terapia și tratamentul copiilor cu diferite dizabilități. Este singura asociație din România care a dezvoltat un sistem de educație incluziv și un întreg ecosistem educațional pentru copii cu tulburări din spectrul autist și alte dizabilități, completat de terapie și programe de intervenție zilnice pentru mai mult de 300 de copii din centrele de zi, grădinițele și școala CONIL. Toate acestea, pentru a crea în jurul copiilor cu nevoi speciale o lume adaptată lor, care să le susțină progresul de integrare și învățare, atât individuală, cât și participativă.

CONIL  înseamnă sute de mii de gânduri bune, la un loc cu zâmbete și lacrimi, cu speranță, empatie, înțelegere și șanse egale. Cei 12 ani de activitate au oferit echipei CONIL cel mai mare dar: convingerea că sunt o sursă inepuizabilă de speranțe pentru părinții copiilor cu dizabilități și, în egală măsură o sursă de șanse reale de dezvoltare și integrare pentru acești copii.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.