Honda Trading România a pregătit în cadrul Honda GreenChallenge 2010 (www.greenchallenge.ro) o serie de surprize pentru fanii mărcii din Romania, dar și pasionaților de tehnologie. De data aceasta, startul va fi dat de faimosul roboțel umanoid Asimo, care va susține până la final Honda Green Challenge.
Mihai Sandu, GreenChallenge 2010 Project Manager: Asa cum am promis am rezervat o serie de surprize fanilor Honda din România, iar prima dintre ele este prezența lui Asimo la finala GreenChallenge. Rolul lui ASIMO în competiția GreenChallenge este unul foarte important, el va da undă verde finalistilor în ultima etapă a competiției.
Cea de-a doua ediție a competiției Honda GreenChallenge se bucură deja de un real succes în rândul șoferilor din România. La numai câteva zile de la startul primei etape, aceea a înscrierilor și a calificărilor online, pe site-ul oficial al competiției www.greenchallenge.ro s-au înregistrat deja 5070 de concurenți dintr-un total de 20553 de vizitatori, dintre care 12567 sunt vizitatori unici.
Povestea lui ASIMO a pornit odată cu viziunea pe care au avut-o specialiștii de la Honda Research Institute Japan, de a crea cel mai performant robot ce poate interacționa cu ființa umană.
Rezultatul este unul cu totul spectaculos. ASIMO este primul robot umanoid. El poate să danseze, să alerge, să urce scările, poate recunoaste voci, chipuri și chiar să raspundă la întrebări simple. ASIMO reprezintă încununarea zecilor de ani de muncă de cercetare în tehnologia Brain Machine Interface (BMI), fiind, alături de cea mai nouă propulsie pe bază de pile de combustie cu hidrogen, vârful de lance al tehnologiei Honda de ultimă generație, ce a pornit să cucerească lumea.
Un eveniment concentrat asupra stilului eco de a conduce, GreenChallenge continuă să contribuie la dezvoltarea comunităţii şoferilor eco din România. Green Challenge este susţinut de Rompetrol şi Sport.ro. Eveniment dezvoltat de Infinit Solutions.
{mosloadposition user10}