Odată cu începutul lunii noiembrie, asigurarea Casco de la Generali România este disponibilă și online, pe www.generali.ro. Noul serviciu poate fi accesat de către proprietarii de autoturisme persoane fizice și juridice, oriunde s-ar afla, fără a fi necesară asistența unui reprezentant al Generali. Odată cu adăugarea produsului Casco pe raftul virtual, alături de polițele de locuință, RCA și de călătorie în străinătate, Generali răspunde celor mai frecvente nevoi de asigurare ale clienților din Romania prin soluții de achiziție 100% digitale.
Pentru a încheia polița, clienții trebuie să parcurgă câteva etape simple ce constau în obținerea unei oferte, identificarea și evaluarea foto a vehiculului și emiterea contractului. Dispozitivul recomandat este telefonul inteligent, dar polița poate fi încheiată și de pe computerul personal sau de pe tabletă.
Astfel, în primă fază, cotația și oferta de asigurare se generează în timp real, după completarea într-un formular online a informațiilor despre vehicul și proprietarul său și alegerea variantei optime de acoperire.
Apoi, fotografiile necesare inspecției de risc sunt efectuate chiar de către client, cu ajutorul propriului telefon mobil, această etapă fiind integrată direct în fluxul de emitere. În cazul clienților cu mașini noi (nerulate) sau al celor care își reînnoiesc polița în aceleași condiții, fotografiile nu mai sunt necesare. Etapa finală presupune validarea ofertei, alături de condițiile de asigurare și emiterea contractului prin doar câteva click-uri.
“Întregul proces are ca scop o experiență cât mai plăcută a clienților noștri, simplificând emiterea și eliminând timpul necesar unei inspecții de risc la fața locului. Am reușit să depășim acest obstacol – efectuarea fotografiilor și evaluarea fizică a mașinii – cu ajutorul unei soluții bazate pe inteligență artificială și ne bucurăm că am putut îmbunătăți și mai mult un produs care beneficiază deja de aprecierea clienților noștri”, a declarat Aleš Tausche, Chief Insurance Officer si Membru Directorat, Generali Romania.
Odată cu implementarea acestui nou serviciu, Generali România face posibilă o experiență complet digitală pentru clienții săi Casco, de la emiterea poliței și până la notificarea online a daunelor, respectiv constatarea video, de la distanță, a avariilor.
De altfel, Generali își evaluează continuu serviciile oferite, în toate etapele ciclului lor de viață, prin intermediul unei metodologii NPS implementată de grupul Generali în majoritatea țărilor în care activează. Conform analizei efectuate, în primele 3 trimestre din 2021, serviciile Casco au înregistrat un scor NPS general foarte bun, de 85 dintr-un maxim posibil de 100. De asemenea, doar pentru zona de daune Casco, scorul NPS rămâne la un nivel ridicat, de 83%.
În prezent, clienții Generali România beneficiază de una dintre cele mai extinse game de produse online din piața locală, destinată celor mai frecvente nevoi protecție: asigurarea locuinței, asigurarea medicală de călătorie în străinătate, RCA și Casco. Aceste servicii sunt însoțite de instrumente digitale dedicate precum constatarea video pentru daunele auto și la locuințe sau selectarea online a service-ului auto în funcție de proximitate față de domiciliu și de tipul de autovehicul deținut. Astfel, clienții Generali România pot accesa soluții de protecție simple și rapide, mai ales într-un context pandemic încă provocator.