Manuel D. Dinculescu, DJ Andi şi Anca Maco, cei trei matinali de la Radio 21, s-au gândit la toţi petrecăreţii care sărbătoresc cu multă mâncare între Paşti şi 1 Mai, aşa că le-au compus o piesă care li se potriveşte de minune. Se numeşte „Papă” şi este interpretată de grupul vocal-instrumental Matinee, trupă formată din tineri care au urmat cursurile şcolii de hituri D Dinculescu, cu D de la succes. Piesa „Papă” foloseşte linia melodică a super hitului „Pleacă”, interpretat de trupa Vunk şi Antonia.
„Papă, până ţi se apleacă/ Ce dacă durerea a venit şi nu mai pleacă/ Lasă-mă să mor/ De dor/ E mâncarea mea, la naiba”, spune referenul imnului, la care şi-a adus aportul şi Anca Maco, care s-a dovedit a fi o cântăreaţă foarte talentată.
„Anca Maco a fost o surpriză pentru noi toţi. Atunci când i-am auzit vocea, am fost siguri că şi-a ratat cariera în muzică. Însă, ştiţi cum se spune, niciodată nu este prea târziu, aşa că i-am dat ocazia să se afirme. Piesa pentru care şi-a împrumutat vocea este dedicată petrecăreţilor care mănâncă pe săturate de Paşti, după Paşti, de 1 mai şi chiar după. Specific românilor, nu-i aşa?”, spune Manuel D. Dinculescu.
Piesa petrecăreţilor de Paşti şi de 1 mai poate fi ascultată accesând link-ul de mai jos:
//www.trilulilu.ro/muzica-pop/asculta-matinee-papa-by-radio-21.