Cei patru matinali de la Radio 21, Manuel Dinculescu, DJ Andi, Orlando şi Anca Maco, au revenit în aceeaşi formulă la radio. Astfel, în fiecare zi, de luni până vineri, între 06:30 şi 10:00, ascultătorii au parte de cea mai bună cafea radiofonică alături de Matinalii 21.
Manuel D. Dinculescu, DJ Andi, Orlando şi Anca au sărbătorit pe 13 septembrie Ziua Pompierilor şi le-au dedicat o piesă oamenilor care luptă cu flăcările. Este vorba despre „Respect pentru pompieri”, melodie interpretată de Orlando pe ritmuri de hip hop.
„Respect pentru pompieri, multă stimă/ Tot cea ce fac ei e din inimă/ Mereu la datorie pentru ţară/ Nu contează frate că e iarnă sau vară/ Nu contează că e gheaţă sau foc/ Ei n-au dat înapoi frate , deloc/ Au salarii mizere dar luptă pentru viaţă/ Şi curajul i-a scos tot timpul în faţă.”, spun versurile piesei dedicată pompierilor.
„Pentru că astăzi este Ziua Pompierilor, am decis să le dedicăm o melodie din suflet. Pentru că merită, pentru că îşi riscă viaţa şi pentru că atunci când sunt chemaţi să salveze pisici din copaci nu dau înapoi!”, spune Manuel Dinculescu.
Piesa „Respect pentru pompieri” interpretată de Orlando, poate fi ascultată accesând link-ul următor:
//www.trilulilu.ro/muzica-podcast/matinalii-21-13-09-2012-orlando-cantec-pentru-pomp.