pentru fonduri de pensii
Trei fonduri de pensii autorizate si o societate de asset management au ales parteneriatul ASCENTA – Dorsum
ASCENTA, divizia de consultanţă şi servicii IT a Grupului Softwin, va implementa soluţii de management informatic la trei fonduri de pensii autorizate în România: Raiffeisen Asset Management – Fondul de Pensii Acumulare, KD Fond de Pensii şi AG2R Fond de Pensii. Soluţia aleasă de aceştia este Clavis Pension, furnizată de compania Dorsum şi implementată în România de ASCENTA. Pe o direcţie similară se situează şi implementarea soluţiei Clavis Asset, la BCR Asset Management, aplicaţie care este responsabilă de managementul activelor fondurilor deschise de investiţii administrate de BCR AM.
“Decizia de a colabora cu Ascenta şi Dorsum, privind soft-ul necesar companiei de pensii KD FOND DE PENSII, a fost luată după o atentă analiză calitativă a ofertelor existente pe piaţă, analiză care a avut în vedere promptitudinea şi profesionalismul celor 2 companii” a precizat Dna Carmen Radu – Director General. “Cele mai importante beneficii al acestei soluţii sunt eficienţa şi rapiditatea raportărilor specifice către clienţi, CSSPP şi managementul companiei de pensii, precum şi flexibilitatea schimbărilor datorate modificărilor legislative”, a continuat aceasta.
Renumele companiei şi referinţele soluţiei informatice pe plan internaţional, experienţa personalului care va implementa soluţia, flexibilitatea sistemului informatic, sunt doar câteva aspecte care sunt luate în considerare la alegerea unei soluţii. Un alt aspect este legat de gama de servicii oferite. De exemplu, un sistem de gestionare a membrilor şi contribuţiilor nu poate funcţiona fără un sistem de gestionare a activelor (asset management), care să asigure plasarea banilor în mod controlabil. Partea tehnologică, flexibilitatea, independenţa de platforme, tehnologia de dezvoltare, sunt alte aspecte care trebuie luate în considerare la alegerea sistemului.
„Soluţia software oferită de ASCENTA permite Raiffeisen Asset Management gestionarea facilă şi în deplină siguranţă a datelor legate de membrii fondului de pensii şi angajatorii acestora, evidenţa contribuţiilor plătite şi istoricul modificărilor acestor date. Sistemul permite comunicarea eficientă cu angajatorii, oferindu-le acestora, în format electronic, informaţiile legate de plata contribuţiilor lunare ce trebuie efectuată în numele angajaţilor” a declarat Felicia Popovici, Vicepreşedinte al Raiffeisen Asset Management.
Piaţa sistemelor informatice pentru pensii private este dominată de soluţii dezvoltate in-house sau de la furnizori independenţi.
“Strategia ASCENTA este să ofere consultanţă şi servicii în România pe o soluţie de succes în ţările din regiune. Cred că este imposibil ca pentru o aplicaţie financiar-bancară atât de importantă să se ofere suport tehnic din strănătate, de către experţi care nu cunosc realitatea pieţei financiare locale”, a declarat Horaţiu Berdilă, director comercial ASCENTA.
Pe lângă sistemele informatice pentru pilonul 2 şi 3 şi sistemul de asset management, ca servicii suplimentare ASCENTA oferă soluţia completă: scanarea şi resunoaşterea aderărilor, în conformitate cu cerinţele CSSPP, servicii de call-center în campaniile promoţionale, sisteme software de contabilitate şi gestiune informatică a funcţionării operaţiunilor companiilor de pensii private, outsourcing de personal etc.
{mosloadposition user10}