ASCENTA, divizia de consultanţă şi servicii IT a Grupului Softwin a lansat un serviciu unic pe piaţa locală, dedicat companiilor din sectorul auto. Appointment Service vizează automatizarea şi managementul aplicaţiilor de drive-test, cu rezultate rapide în privinţa transformării vizitelor la aceste teste, în vânzări concrete. Potrivit unor studii din domeniu, 50% dintre potenţialii clienţi sunt influentaţi în decizia de cumpărare de impresiile cunoscuţilor şi de experienţele trăite pe parcursul unui drive test. „Dacă analizăm tendinţele, este evident că ne îndreptăm către pieţele occidentale. Cel mai important aspect, care contează pentru 90% dintre clienţii unui dealer auto este abordarea lor de către vânzător. Cu cât vânzătorul va cunoaşte mai bine clientul, cu atât îi va ştii mai bine nevoile şi îl va determina mai repede să ia decizia de cumpărare”, precizează Horaţiu Berdilă, Director Comercial ASCENTA.
Appointment Service este serviciu din zona CRM, care are ca obiectiv gestionarea interacţiunii dintre prospect şi distribuitorul auto, înainte şi după realizarea drive-testului. Prin acest serviciu se pot centraliza toate cererile de Drive Test prin orice canal de comunicare (telefon, email sau web) şi se pot iniţia invitaţii la Drive Test potenţialilor clienţi interesaţi de achiziţionarea unui autoturism.
Anterior, Call Center-ul efectuează un prescoring cu prospectul, cu referire la motivul Drive Test-ului, ce aşteptări are, care este situaţia lui financiară, în ce termen de timp doreşte să achiziţioneze un autoturism ş.a.m.d. De aici, volumul de informaţii poate fi foarte mare şi poate pregăti vânzătorul pentru întâlnirea cu clientul, dar totodată oferă informaţii importante prin care pot defini aşteptările prospectului (dacă autoturismul se ridică la aşteptările acestuia, ce puncte forte sau puncte slabe are maşina ş.a.m.d.).
Aceste informaţii sunt disponibile în format electronic, prin intermediul unei aplicaţii specifice, dar şi prin raportare periodică. După caz, dacă compania deţine şi o aplicaţie CRM, procesul se simplifică prin integrarea cu aceasta.
{mosloadposition user10}