în 2006
Cu o experinţă de 10 ani în serviciile de training şi consultanţă
În 2006, Ascendis a oferit servicii de consultanţă pentru un număr de peste 100 de organizaţii, a ţinut peste 1.000 de zile de training, având peste 10.000 de participanţi.
Compania a înregistrat în anul 2006 o cifră de afaceri de 2,3 milioane de euro şi un profit de peste 500.000 de euro. Anul trecut Ascendis a crescut cu 80% faţă de anul 2005.
Compania estimează, pentru acest an, o cifră de afaceri de 3 milioane de euro, creştere care se va datora în proporţie de 50% volumului de clienţi existenţi şi 50% achiziţiei de clienţi noi. În acelaşi timp, motoarele creşterii sunt programele integrate care vizează nevoile de dezvoltare individuală a membrilor organizaţiei şi cultura organizaţiilor, în vederea unei schimbări benefice. Astfel de activităţi sunt Academiile de management şi Colegiile de vânzări, ce conţin între 5 şi 10 module şi a căror desfăşurare durează între 6 şi 18 luni. Acestea sunt permanent adaptate obiectivelor clienţilor, având ca scop creşterea performanţei.
„Ascendis este numărul 1 din punctul de vedere al cifrei de afaceri şi al numărului de clienţi pe piaţa tânără şi dinamică a serviciilor de training şi consultanţă din România.
În următorii 5 ani, valoarea pieţei va creşte foarte mult datorită fondurilor structurale UE, fonduri ce vor fi alocate pentru dezvoltarea proiectelor de resurse umane. Acestea vor contribui la accelerarea ritmului de creştere a pieţei de training, depăşind rata de 20-30 % înregistrată în mod normal”, a declarat Costea Dumitrescu, Partener Ascendis.
Prezentă de 10 ani pe piaţa de training din România, compania a luat numele de Ascendis în 2005. Ascendis este specializată în următoarele domenii: management şi leadership; vânzări şi managementul vânzărilor; evaluare individuală, de grup şi organizaţională; procese de redresare.
Echipa Ascendis cuprinde aproximativ 40 de traineri, consultanţi şi facilitatori care lucrează în cadrul următoarelor divizii: training; experiential learning – divizie de învăţare accelerată pe bază de simulări; consultanţă în dezvoltarea organizaţiilor; evaluări şi cultură organizaţională.
Portofoliul actual de clienţi al Ascendis s‑a extins de la companii din sectorul IT&C, la cele din domeniile: financiar, producţie, media, farmaceutice şi distribuţie. Printre clienţii Ascendis se află: Bancpost, BCR, Distrigaz Sud, E.ON Gaz România, Holcim, IBM, ING Asigurări de viaţă, Mediapro, Melinda Imprex, Microsoft, Pfizer, Raiffeisen Bank, Romstal, Romtelecom, Unicredit Ţiriac Bank, UPC, Xerox România. În 2007, Ascendis îşi continuă strategia de diversificare a domeniilor în care acordă consultanţă, concentrându-se pe ceea ce poate oferi cel mai bine clienţilor săi: experinţă, viziune, rezultate.
{mosloadposition user10}