prin proiectul Tree-Nation
Arval România, parte a grupului financiar BNP Paribas şi companie de referinţă pe piaţa românească şi europeană a leasingului operaţional auto cu servicii incluse, s-a alăturat proiectului Tree-Nation. Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte ecologice din lume, care are ca obiectiv plantarea copacilor pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, a defrişărilor şi a sărăciei.
Tree-Nation se bucură de sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu.
Până în momentul de faţă, Arval România a plantat copaci pentru fiecare angajat şi pentru fiecare client al companiei, prin intermediul acestui proiect ecologic. Astfel, până la finalul lui 2008, compania va contribui cu peste 1.000 de copaci pe plantaţia din regiunea Dosso, Niger.
„Arval România adoptă o viziune globală asupra responsabilităţii pe care o companie o are faţă de mediu, luând în calcul îmbunătăţirea condiţiilor de mediu la o scară largă. Am decis să ne concentrăm eforturile în regiunea de vest a Africii, pentru că este zona cu cea mai mare nevoie de reîmpădurire din lume, care contribuie într-o masură mult mai mare la îmbunătăţirea condiţiilor climatice la nivel global”, declară Arnault Leglaye, Managing Director Arval România.
La nivel internaţional, Arval este puternic implicat în acţiunile de protejare a mediului înconjurător, prin Programul de Dezvoltare Durabilă care include o rază largă de acţiune prin cele 3 teme abordate: protecţia mediului, prevenirea riscului rutier şi implicarea socială.
Subsidiarele Arval din toate ţările îşi încurajează şi consiliază angajaţii şi clienţii pentru a proteja zilnic mediul înconjurător. De exemplu, în Franţa, suma de bani economisită prin reducerea emisiilor de CO2, generate de către flota auto a personalului companiei, a fost donată în scopuri caritabile. Arval Marea Britanie a decis implementarea unor sisteme de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Printre acestea, Arval analizează posibilitatea utilizării autovehiculelor-hibrid şi a bio-combustibilului. Aceste acţiuni de responsabilitate faţă de mediu ale companiei întreprinse în Anglia au avut ca rezultat reducerea ratei medii de emisii CO2 de la 165g p/km la 152g p/km.
Arval Olanda utilizează instalaţii de iluminare inteligente care se aprind automat la intrarea persoanelor în birouri. De asemenea, compania implementează planuri de încurajare a utilizării bicicletelor pentru angajaţii care trăiesc la o distanţă de maxim 10 km de locul de muncă sau a mijloacelor de transport în comun, în locul automobilelor.
Parte a acţiunilor sale de protejare a mediului înconjurător, în perioada 13-19 septembrie 2008, Arval a fost partenerul principal al evenimentului „Eco Tour” desfăşurat în 14 ţări din Europa. Principalul scop al acestei întreceri a fost obţinerea unui consum de carburant cât mai mic, pe o distanţă prestabilită, folosind în acelaşi timp metode de conducere ecologică.
Pe plan local, activităţile ecologice ale Arval România vor continua şi în 2009.
„În urma analizelor efectuate, la un rulaj de aproximativ 20.000 de km, într-un an de zile, emisiile de CO2 pot oscila între 2 şi 5 tone. Astfel, Arval România va propune clienţilor săi posibilitatea de a compensa emisiile de CO2, această acţiune ţinând cont de specificul fiecărui vehicul ales de client, calculând automat numărul de copaci necesari pentru a compensa tonele de dioxid de carbon degajate în atmosferă. De asemenea, măsurile ecologice de conducere a unui vehicul trebuie privite ca o necesitate, în condiţiile în care acestea contribuie la reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor de dioxid de carbon cu 20%”, adaugă Arnault Leglaye.
Alături de lansarea propunerilor către clienţii companiei de a compensa emisiile de CO2 generate de utilizarea vehiculelor, Arval România estimează că va planta anul viitor, cel puţin 5.000 de copaci, tot în colaborare cu Tree-Nation. În plus, în 2009, Arval va promova în continuare în România vehiculele cu un consum redus şi cu emisii de CO2 optimizate, iar pentru toată corespondenţa comercială, Arval România va folosi hârtie reciclată, pe lângă restul proiectelor care sunt în analiză spre a fi implementate.
{mosloadposition user10}