În următorii trei ani, 63% dintre companiile din Europa vor apela la soluţiile de leasing operaţional
Potrivit unui studiu efectuat de Arval în 12 state europene, în următorii trei ani, se va constata o orientare tot mai accentuată a companiilor către serviciile de leasing operaţional pentru gestionarea flotelor auto, indiferent de dimensiunea business-ului acestora. 63% dintre companiile cu peste 1.000 de angajaţi intenţionează să solicite mai multe tipuri de produse de finanţare specifice leasing-ului operaţional. Din acest procent, 44% au apelat deja la o parte dintre aceste opţiuni, iar 20% dintre companii vor renunţa la metodele de finanţare actuale şi au în vedere leasing-ul operaţional.
„În acest moment, putem estima că 2010 va fi un an de stabilitate pentru piaţa de leasing operaţional din România, cu cel mult o creştere de 10%. Acest lucru este valabil în cazul în care criza financiară nu se acutizează. După cum demonstrează şi studiile efectuate de Arval, într-un moment în care previziunile economice sunt dificil de menţinut de la o perioadă la alta, avem certitudinea că pieţele externe şi cea locală de leasing operaţional au un potenţial foarte ridicat în următorii trei ani. De aceea, 2011 va readuce creşterea accelerată a pieţei, va fi un an foarte bun, în opinia noastră”, declară Arnault Leglaye, Managing Director Arval România.
De asemenea, 28% dintre companiile cu 100-999 angajaţi intenţionează să apeleze la o gamă mai variată de soluţii de finanţare prin leasing, iar 24% dintre firmele cu 10-99 angajaţi adoptă aceeaşi perspectivă, precum şi 10% dintre companiile cu mai puţin de 10 angajaţi.
Studiul relevă, în acelaşi timp, faptul că, în următorii trei ani, companiile care au apelat deja la servicii de leasing nu intenţionează să renunţe la ele în detrimentul altor soluţii de finanţare. În ceea ce priveşte companiile care achiziţionează vehiculele în mod direct, lucrurile nu stau la fel, întrucât 6% şi-au declarat intenţia de a renunţa treptat la această opţiune. 8% dintre firme şi-au manifestat aceeaşi opinie în legătura cu creditul auto şi 5% dintre companii intenţionează, de asemenea, să renunţe în timp la servicii de leasing financiar.
{mosloadposition user10}