Grupul bancar francez BNP Paribas anunță că Arval a finalizat achiziția anuntata inca din iunie a.c. a GE Capital fleet services. Grație acestei achiziții, Arval devine lider pe piața leasingului operațional multimarcă in Europa.
Operațiunea vizează peste 160.000 de vehicule din 12 țări europene și se înscrie în cadrul unei colaborari la nivel global in care și Element Financial a finalizat o tranzactie similara în America de Nord. Ca urmare, alianța Arval-Element Financial devine lider global, cu o flotă de peste 3 milioane de vehicule în 47 de țări și active totale de 2,4 miliarde Euro. Tranzacția a fost finalizată ca urmare a primirii tuturor aprobărilor necesare de către Comisia Europeană.
La nivel local, Arval a împlinit anul acesta 9 ani de activitate, de-a lungul cărora a contribuit activ la transformarea profundă a industriei leasingului operațional din România pe toate planurile. Demersul de calitate a serviciilor oferite reiese si din anchetele de satisfactie client, în ultimii 2 ani, Arval România obținând cel mai bun scor NPS (Net Promoter Score) dintre toate entitățile Arval la nivel global. Încă de la lansarea pe piața autohtonă, în 2006, Arval a promovat serviciul de leasing operațional, care a ajuns în prezent un instrument pe deplin recunoscut de toate tipurile de clienți din toate industriile ca fiind o modalitate modernă și eficientă de gestiune a mobilității unei companii, indiferent de talia parcului auto.
Compania și-a propus, pentru finalul anului 2015, să atingă o flotă în administrare de peste 7.500 de vehicule, în creștere cu 12% față de anul trecut si cu un nivel al investițiilor de peste 27 milioane euro numai in acest an.
Directorul General Arval Romania, Dan BOIANGIU afirma: ”Achizitia GE Capital Fleet Services, chiar daca nu are un impact direct in activitatea din Romania, aduce pentru Arval beneficii majore legate de extinderea acoperirii geografice si de parteneriate globale cu noi companii. Impreuna cu partererul nostru strategic din America de Nord – Element Financial, am devenit liderul global incontestabil al industriei, cu o complementaritate totala in expertiza specifica a pietelor noastre traditionale, garantand clientilor nostri globali cele mai bune servicii printr-o abordare globala declinata local.”