Sunt 30 de ani de activitate, zece albume senzaționale și multe amintiri frumoase ce revin în sufletul fanilor Deine Lakaien când citesc aceste rânduri.
Duminică, 6 noiembrie 2016, duo-ul german va concerta în premieră la București, în cel mai potrivit loc pentru un spectacol clasic-contemporan acustic – Sala Radio, Studioul de Concerte “Mihail Jora”.
În 1985, vocalul Alexander Veljanov și pianistul Ernst Horn au pus bazele proiectului și au propus o abordare inovatoare a muzicii electronice dintr-o perspectivă gotică. Duo-ul încă explorează complexitatea sunetelor și a liricii, dovedindu-se cea mai de succes apariție pe scena curentului darkwave.
Deine Lakaien a făcut cunoștiință cu publicul din România la ARTmania Festival Sibiu 2013, într-un spectacol cu casa închisă desfășurat în curtea Muzeului Național Brukenthal. Biletele pentru concertul din 6 noiembrie 2016 de la București sunt disponibile în limita locurilor Sălii Radio, cu prețuri între 90 și 150 lei și sunt distribuite în rețelele partenere și pe artmania.ro.