Selecţia Naţională Eurovision din noaptea de Revelion reprezintă nu numai o transmisiune maraton şi un program unic în noaptea dintre ani, ci şi un eveniment excepţional. Aceasta deoarece va aduce în spectacolul său trei dintre cei mai bine cotaţi artişti ai concursului internaţional, lucru de care puţine selecţii naţionale din alte ţări s-au bucurat. Este vorba de Johnny Logan, supranumit ,,Domnul Eurovision", singurul interpret care a câştigat trei ediţii ale acestui concurs, Niamh Kavanagh din Irlanda, câştigătoare a concursului în 1993 şi concurentă în 2010, respectiv Chiara, care a reprezentat Malta de trei ori în concursul Eurovision, cea mai bună clasare fiind pe locul 2, cu o piesă scrisă chiar de ea.
Cele trei staruri internaţionale – Johnny Logan, Niamh şi Chiara – vor avea prima lor repetiţie în studioul 3 al Televiziunii Române joi, 30 decembrie, urmând ca în noaptea de Revelion să cânte pentru publicul din România, dar să şi jurizeze piesele din concurs.
Din juriul de specialişti, alături de starurile internaţionale va fi şi jurnalistul belgian Olivier Vanhoutte, care are o experienţă de aproape 15 ani în concursul Eurovision. El este un bun cunoscător al reprezentanţilor României la această mare competiţie europeană, sprijinind în ultimii ani promovarea internaţională a artiştilor noştri: Mihai Trăistariu, Nico şi Vlad, Elena Gheorghe, Paula Seling şi Ovi.
Interesul mare al străinilor faţă de dublul eveniment organizat de Revelion de Televiziunea Română este dovedit şi de acreditările solicitate. Astfel, în noaptea dintre ani, în camera verde vor fi prezenţi mai mulţi jurnalişti care vor face transmisiuni live pentru Radio Internaţional din Olanda şi pentru site-urile www.esctoday.com, www.eurovisionary.com şi www.oikotimes.com.
Johnny Logan a câştigat trei ediţii ale acestui concurs, între 1980 şi 1992. Logan a ocupat primul loc la Eurovision cu piesele ,,What’s Another Year" (1980), ,,Hold Me Now" (1987), şi, în calitate de compozitor, cu ,,Why Me" (1992), interpretată de Linda Martin.
Niamh Kavanagh a câştigat ediţia 1993 a concursului Eurovision cu piesa „In Your Eyes", înregistrând a doua victorie consecutivă a Irlandei (şi a patra din istoria concursului), după ce, cu un an înainte, trofeul fusese cucerit de Johnny Logan cu piesa interpretată de Linda Martin. În 2010, Niamh Kavanagh a participat din nou la concursul de la Oslo cu piesa „It’s for You”.
Chiara este considerată, fără îndoială, artista cu cel mai mare succes la concursul Eurovision din Malta. Având la activ trei participări, în 1998, 2005 şi 2009, ea a avut două performanţe notabile când a reuşit să claseze Malta pe locul 3 (în 1998) cu piesa „The One That I Love" şi locul 2 (în 2005) cu piesa proprie „Angel".
Vineri, 31 ianuarie, de la ora 21.00, TVR 1, TVR Internaţional, TVR HD şi www.tvr.ro vor transmite în direct: Revelion cu Eurovision – un program special live de cinci ore prezentat Paula şi Ovi, ajutaţi din camera verde de Gianina Corondan. Va fi o transmisiune – maraton care, în afară de selecţia piesei pentru Eurovision 2011, va oferi tuturor celor prezenţi în platourile TVR ocazia să intre în 2011 simultan cu telespectatorii lor de pretutindeni!