Proiectul “Fii artist la Paris”, demarat de Institutul Cultural Român şi Cité Internationale Des Arts, cu sprijinul ŞAPTE SERI, îşi închide porţile vineri, 24 februarie 2006
Ghidul de informare culturală ŞAPTE SERI vă prezintă un proiect demarat de Institutul Cultural Român şi Cité Internationale Des Arts. Concursul constă în acordarea a două tipuri de burse, având denumirea „Constantin Brâncuşi” şi „George Enescu”. Bursa „George Enescu”, destinată muzicienilor, se acordă pentru perioada iulie–septembrie 2006, iar bursa „Constantin Brâncuşi”, destinată artiştilor plastici, se acordă pentru perioada octombrie–decembrie 2006.
Proiectul “Fii artist la Paris” îşi închide vineri, 24 februarie porţile. Este ultima zi în care candidaţii îşi mai pot depune la poştă dosarele pentru a putea obţine una dintre bursele complete, cu o durată de 3 luni în Paris.
Prin acest program, li se oferă artiştilor români ocazia de a lucra într-un mediu artistic internaţional şi posibilitatea de a fi introduşi în circuitul valorilor europene. Este un proiect amplu, iniţiat în anul 2005, în care ŞAPTE SERI s-a implicat în mod constant ca partener.
“Suntem mândri să fim parteneri într-un astfel de proiect. Şi asta pentru că dezvoltarea talentelor naţionale, potenţarea lor a făcut întotdeauna parte din sfera nostră de preocupări. Proiectul “Fii artist la Paris” începe să dea deja roade prin aceea că artiştii noştri sunt integraţi într-o pregătire de specialitate, aspect ce aduce un plus valoare României pe termen lung”, a declarat Adriana Petrescu, Director Strategie Kopa Publicaţii Grup.
Programul constă în acordarea a patru burse, anual, pentru perioade de 3 luni. Bursele includ găzduirea la atelierul contractat de statul român la Cité Internationale des Arts din Paris, suma lunară de 1300 de euro pentru cheltuielile de întreţinere şi materiale şi 500 de euro pentru transport. Programul se adresează artiştilor cu performanţe recunoscute în domeniu, indiferent de vârstă. Primele burse din cadrul acestui program au fost acordate compozitorului Liviu Dănceanu şi artistei plastice Suzana Fântânariu.
Despre ŞAPTE SERI
ŞAPTE SERI este cel mai puternic ghid săptămânal de informaţie culturală şi petrecere a timpului liber, distribuit gratuit în 120,000 de exemplare în Baia-Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Piteşti, Satu-Mare, Timişoara şi 60,000 de exemplare în ediţia de Bucureşti.
Cititorul ŞAPTE SERI este activ, călător, cu vârstă cuprinsă între 18 şi 40 de ani, însetat de noutate, artă şi valoare.
{mosloadposition user10}