Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Artă cu un scop: Can Art&Design Festival susține reciclarea creativă a dozelor din aluminiu

CADF2023

Încep înscrierile la cea de-a zecea ediție a concursulului de reciclare creativă a dozelor

Asociația Alucro, organizație care desfășoară în România programul european Every Can Counts, anunță lansarea celei de-a 10-a ediții a Can Art&Design Festival, un concurs inedit dedicat promovării reciclării creative a dozelor din aluminiu. Artiștii și amatorii creativi sunt invitați să participe la această manifestare artistică transformând dozele de băutură folosite în opere de artă uimitoare. Prin inițiativa Can Art&Design Festival, Asociația Alucro își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța reciclării dozelor din aluminiu printr-o platformă inovatoare și captivantă care îmbină conștientizarea de mediu cu expresia artistică.

Competiția oferă participanților oportunitatea de a-și pune în valoare creativitatea și ingeniozitatea în trei categorii interesante: Tablouri M (dimensiuni minime 50 x 70 cm), Tablouri XL (dimensiuni minime 80 x 90 cm), și sculpturi sau instalații (dimensiuni minime H 100 cm). Pentru toate cele trei categorii, participanții pot reprezenta o idee proprie sau pot realiza o replică / reinterpretare a unei opere celebre, materialul esențial folosit în realizare fiind doza din aluminiu. Fie că sunt artiști la început de drum, profesioniști experimentați sau amatori entuziaști, competiția este deschisă tuturor celor care doresc să își prezinte talentul și să contribuie în același timp la încurajarea valorificării resurselor.

Can Art&Design Festival este o încununare atât a creativității, cât și a responsabilității pentru mediu. Reciclarea dozelor din aluminiu este un pas crucial către construirea unui viitor mai durabil, iar acest concurs invită artiștii să aibă un impact pozitiv prin contribuțiile lor artistice.”, spune Adina Magsi, Director General Asociația Alucro, Country Manager Every Can Counts România.

CADF2023

Regulament pe scurt:

  • Secțiuni:
    1. Tablouri M – participanții vor realiza tablouri cu dimensiuni minime de 50 x 70 cm, folosind doze de aluminiu;

    2. Tablouri M – participanții vor realiza tablouri cu dimensiuni minime de 80 x 90 cm, folosind doze de alumini;

    3. Instalații / Sculpturi: participanții pot explora aspectul tridimensional prin realizarea de instalații sau sculpturi din doze, cu dimensiuni minime de H 100 cm);

  • Înscrierea se face după realizarea lucrării, prin completarea formularului disponibil pe site-ul canartdesignfestival.ro/inscriere, oferind o descriere tehnică și artistică a lucrării, însoțită de imagini ale acesteia.
  • Termenul limită pentru înscriere este 17 septembrie 2023.

Juriul, format din specialiști în arte vizuale și acțiuni de mediu, va evalua propunerile pe baza creativității, a tehnicii folosite și a relevanței pentru tema concursului. Câștigătorii vor fi recompensați cu premii în valoare totală de 6000 euro (3 premii x 500 euro secțiunea Tablouri M; 3 premii x 700 euro secțiunea Tablouri XL; 3 premii x 800 euro secțiunea Instalații / Sculpturi), cât și prin expunerea lucrărilor în mai multe orașe din România, în cadrul unei expoziții itinerante.

Asociația Alucro și partenerii acestei ediții, Reciclad’OR și ALRO S.A., încurajează pasionații de artă, sculptură, ecologie, să participe la Can Art&Design Festival și să contribuie la un efort comun de promovare a conservării resurselor și refolosirii acestora, aluminiul fiind un material care se reciclează la nesfârșit fără a-și pierde proprietățile.

Ne bucurăm să fim alături de Asociația Alucro la o nouă ediție a concursului Can Art & Design Festival, dedicat reciclării creative din doze de alumniu. Proiectul reușește, încă de la lansare, să atragă atenția în rândul publicului larg asupra importanței colectării separate, reciclării și refolosirii deșeurile de ambalaje, prin modalitatea de a transforma dozele de aluminiu în adevărate lucrări de artă. Reciclad`OR este o companie de referință pe segmentul sustenabilității în România, care susține și inițiază astfel de proiecte care au ca scop informarea și conștientizarea asupra problemelor de mediu, importanței reciclării și schimbărilor climatice. În cei cinci ani de activitate, Reciclad`OR a dezvoltat și participat la peste 150 campanii de CSR cu impact la nivel național”, spune Adriana Calcan, PR & CSR Reciclad`OR.

Detalii despre categoriile competiționale, calendar și premii sunt disponibile pe site-ul competiției www.canartdesignfestival.ro și pe canalele de social media asociate: Facebook și Instagram.

Parteneri media: Guerrilla Verde, Designist, The Institute, Modernism.ro, The Trends, IQool, Stiri.ong

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.