După succesul expoziției „Eustațiu Stoenescu. Portretistul aristocrației”, prezentate publicului în cadrul sezonului trecut Art Safari Taine și comori, se lansează și albumul dedicat operei și vieții lui Eustațiu Stoenescu (1884-1957). Evenimentul de lansare va avea loc pe 17 octombrie, la ora 18:30, la Palatul Dacia-România din strada Lipscani, nr. 18-20, și le va reuni pe drd. Angelica Iacob, curatoarea expoziției, și pe Maria Munteanu, Exhibition Developer Art Safari. Accesul publicului la eveniment este liber.
Eustațiu Stoenescu (1884, Craiova –1957, New York), artist cu o carieră internațională remarcabilă, este cunoscut în special pentru ampla galerie de portrete realizate contemporanilor săi. Cariera sa internațională a fost remarcabilă, fiind elogiat la Craiova, în „micul” și în marele Paris, dar și la New York, acolo unde și-a petrecut ultimii ani de viață. Insuficient cunoscut publicului, a fost readus în atenție de Art Safari printr-o amplă expoziție ce a reunit lucrări din marile muzee din țară, dar și din colecții private.
Una dintre cele mai valoroase galerii de portrete din istoria artei românești
A fost considerat unul dintre cei mai rafinați portretiști ai României. Făcând parte din înalta societate, a realizat una dintre cele mai valoroase galerii de portrete din istoria artei românești, ce reflectă cea mai prosperă epocă din istoria țării noastre, dar și legăturile strânse dintre elita culturală românească și cea din Franța.
A pictat de la figuri regale (Regele Ferdinand, Regele Carol al II-lea, Regele Mihai I etc.), politicieni (I.C. Brătianu), primari, până la scriitori (Panait Istrati), arhitecți, bancheri și alte personalități importante ale vremii. Ca portretist, Stoenescu depășește asemănarea fizică și exagerează expresivitatea. Are o mare putere sintetizatoare și doar prin câteva tușe, reușește să redea iluzia vieții. Portretele reprezintă cel mai important capitol din creația sa.
O carieră internațională remarcabilă
Stoenescu a debutat în 1905, la Paris și la Craiova, aproape concomitent. Îl regăsim la Saloanele organizate de Société des artistes français la Paris, la expozițiile Tinerimii artistice, la Saloanele Oficiale de la București, la manifestări în Craiova natală și la trei ediții ale Bienalei de la Veneția, inclusiv la cea din 1938, care a inaugurat Pavilionul românesc, comisar fiind Nicolae Iorga.
Prima expoziție personală importantă a lui Eustațiu Stoenescu a fost cea din 1921 de la Paris, la Galeria Bernheim-Jeune, cunoscută pentru promovarea artiștilor de avangardă. În 1930, a organizat o expoziție la Galeria Durand-Ruel din New York, unde a prezentat 51 lucrări, fiind apreciat de publicul american. Datorită succesului său, operele au fost expuse la Chicago și San Francisco.
După o carieră strălucită la nivel național și internațional, artistul a părăsit definitiv România în 1947 și s-a stabilit la New York. A căzut o vreme în uitare, aspect explicat în primul rând prin portretele realizate aristocrației și membrilor familiei regale, dar în ultimele decenii, creația sa a revenit în atenția specialiștilor și a iubitorilor de artă. Stoenescu este prezent astăzi în marile muzee ale lumii.
Expoziția „Eustațiu Stoenescu. Portretistul aristocrației”, curator: Angelica Iacob, scenograf: Cosmin Florea, a fost realizată cu susținerea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România și în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și Muzeul Național de Artă al României.
Albumul prezintă lucrări din colecții private și din marile muzee ale României, inclusiv portretele realizate Regelui Ferdinand, Regelui Carol al II-lea, Regelui Mihai I, dar și ale altor personalităților de seamă precum I.C. Brătianu, poeta Elena Văcărescu și scriitorul Panait Istrati. Cartea este disponibilă online, dar și la recepția Art Safari.