Începând de astăzi, s-au pus în vânzare biletele early-bird pentru ediția 2018
Cea de-a cincea ediție Art Safari București va avea loc în această primăvară, între 11 și 20 mai, în Piața George Enescu din București. Evenimentul va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziție de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) și o expoziție dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina Șerban.
Pavilionul expozițional este semnat de arhitectul Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția – edițiile 2016 până în prezent.
„2018 este un an important pentru noi, împlinim 5 ani, așa că am ales să ne întoarcem în piața George Enescu, locul în care s-a născut de fapt, povestea Art Safari București, sub patronajul primăriei Capitalei. Este și anul Centenar, iar proximitatea față de Palatul Regal, actualmente Muzeul Național de Artă al României, și față de Ateneul Român are și un sens simbolic, omagiază transformările culturale pe care le-a adus Carol I Bucureștiului și României. Un Pavilion expozițional impresionant, artă românească și europeană din colecțiile muzeelor sau private, o serie de evenimente neconvenționale, Art Safari București va fi, cu siguranță, de neratat” (Ioana Ciocan, director Art Safari București).
Noutățile Art Safari București 2018
Pavilionul Central „Art on Stage” pune în vedetă ultimele generații de artiști contemporani și multiplele lor practici artistice, de la pictură, grafică și broderie, până la bandă desenată și provocatoare instalații de artă, într-o expoziție platformă regizată de curatorul francez Hervé Mikaeloff. Selecția va cuprinde lucrări de Alex Mirutziu, Arantxa Echevarría, Ciprian Mureșan, Cristian Rusu, Daniela Palimariu, Ioana Stanca, Marius Bercea, Mi Kafchin, Mircea Cantor, Radu Cioca, Răzvan Anton, Răzvan Boar, Șerban Savu, Vlad Nancă, Vlad Olariu etc. „Expoziția-platformă este o invitație de a descoperi arta și de a deveni parte din ea, prin lucrări aduse din colecțiile private sau prin piese de artă realizate special pentru această expoziție” (Hervé Mikaeloff, curator Louis Vuitton Foundation).
Pavilionul Muzeal „Natural-Cultural”, curatoriat de Alina Şerban, va ghida vizitatorii de-a lungul unui traseu expozițional dedicat artei românești până la jumătatea anilor ‘90. Pavilionul va găzdui artă de patrimoniu din peste 20 de muzee din România, precum și lucrări din importante colecții private. „Expoziția schițează, într-un format condensat, spațiul producției artistice românești, sub semnul unei firești convergențe dintre etnografie, științe, spiritualitate și artă” (Alina Șerban, curator Pavilionul Muzeal).
Programul Internațional este organizat în colaborare cu ambasadele Germaniei, Israelului, Elveției, Spaniei, Argentinei, Statelor Unite ale Americii în România și cu Forumul Cultural Austriac. În cadrul acestui program vor fi expuse lucrări ale mai multor artiști internaționali, într-un spațiu dedicat și vor fi organizate o serie de evenimente și performance-uri. Punctul central al Programului Internațional va fi o instalație realizată de artistul german Clemens Behr, în exteriorul Art Safari.
Tot în cadrul acestui program va fi lansată și o bursă pentru tineri, în parteneriat cu British Council.
Programul Art Safari Kids 2018, susținut de Metropolitan Life, este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3-12 ani și oferă ateliere interactive, pentru cei mici dar și pentru întreaga familie, în cadrul cărora familiile îşi pot manifesta creativitatea împreună. De asemenea, tururi ghidate susținute de elevii Școlii Lauder-Reut și British Council îi vor introduce pe copii în lumea artei.
Vizitatorii se vor putea relaxa în zona drinks&food, amplasată în proximitatea expozițiilor, ce va cuprinde o cafenea și o terasă. Biletele early-bird pot fi achiziționate până pe 25 aprilie, pe www.artsafari.ro sau eventim.ro, bilete.ro.