Pavilionul de artă București – Art Safari 2016
Aflat la cea de-a treia ediţie, Pavilionul de artă București – Art Safari se va desfășura între 5 și 15 mai 2016, în centrul Bucureștiului.
Cu drag şi din drag pentru artă, vă invităm să vizitaţi peste 50 de galerii de artă din România și din străinătate, având şansa să admiraţi lucrări semnate de peste 800 de artiști din secolele XX și XXI, experienţă realizabilă sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe al României, cu sprijinul Ambasadei Israelului în România, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte din București și Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic.
În această expediţie vizuală ni se alătură nume reverberante în curatoriatul contemporan: Raya Zommer-Tal, director al Muzeului Janco-Dada din Ein Hod, Israel, și Igor Mocanu, specialist în avangarda românească. Împreună cu ei am ales ca Expoziţia Centrală să o dedicăm sărbătoririi centenarului mișcării Dada – născută din efervescența scenei de artă românească de la începutul secolului XX – și influenței acestei mișcări în lumea artei vizuale internaționale.
Mai mult decât atât, şi de data aceasta v-am pregătit un program de conferinţe, urmând să ne fie alături renumiți specialiști internaționali precum Tom Sandqvist, Profesor, University College of Arts, Crafts, and Design din Stockholm (Suedia); Estelle Pietrzyk, Curator Șef al Muzeului de Artă Modernă și Contemporană din Strasbourg (Franța); Marina Vanci Perahim, Profesor Emeritus, Pantheon Sorbonne (Franța); Michael Finkenthal, Profesor, Johns Hopkins University, Baltimore (SUA) și Horia-Roman Patapievici (România). Devine limpede că nu veţi rata niciuna dintre conferinţe.
Şi astfel, Pavilionul de artă București – Art Safari reușește să schimbe outfit-ul spaţiului urban cultural din Bucureşti poziționându-l pe harta marilor evenimente europene de artă contemporană, Bucureştiul devine sinonim cu Art Safari.
Te provocăm să consumi arta contemporană deloc moderat, dar sub atentă îndrumare şi de aceea, anual, Pavilionul de artă București – Art Safari va reuni, pentru tine, galeriile de artă contemporană, atât din România, cât și din mediul internațional, precum și o Expoziție Centrală care aduce în prim-plan noile direcții de curatoriat muzeal din România.
Cum deja ştii, Pavilionul de artă București – Art Safari 2015 este câștigătorul secțiunii Arte Plastice din cadrul Galei BucureștiTu – Premiile Municipiului București, o gală ce îi premiază pe cei care dau suflet orașului și schimbă lucrurile în bine. Nominalizat alături de importante evenimente urbane, Art Safari a fost preferatul publicului bucureștean. Pentru cinci zile în mai 2015, arhitectul Attila Kim a transformat clădirea-monument Ciclop în hotspot-ul bucureștean, unde arta contemporană și cea de patrimoniu a adunat 19.716 de vizitatori, dornici să descopere surprizele culturale propuse de Art Safari ediţia a doua: artă video, inter-media și performance (The Space, curated by Art Safari, program ce a prezentat artiști tineri, până în 25 de ani), (Talk Non Stop – prezentări de artiști), conferințe și ateliere de creație pentru copii și adulți.
Pavilionul de artă București – Art Safari 2016 acceptă acum înscrieri pentru trei secțiuni: Artă contemporană, Artă modernă și Art Business. Înscrierile se pot face online până la data de 31 martie 2016 la //www.artsafari.ro/ro/application-guidelines-2/.