DDB România a lansat brieful pentru premiul special Tânărul Creativ al Anului, care va fi oferit pe 2 decembrie, în cadrul galei ADC*RO Awards 2013.
Competiţia Tânărul Creativ al Anului 2013 este organizată de către Art Directors Club România și The Institute și este suţinută de DDB România, prima agenție de creație din România care susține platforma de evenimente The Institute. Competiția se adresează tinerilor profesionişti, care activează în industria de marketing si comunicare şi nu au depăşit vârsta de 28 de ani.
Aceștia trebuie să realizeze o felicitare digitală de final de 2013, care să fie ușor de distribuit online și care să vorbească într-o manieră creativă despre echipa DDB România. Participanţii trebuie să trimită o singură rezolvare a brief-ului de concurs pe adresa teodora.calin[at]institute.ro, până la data de 27 noiembrie 2013. Mai multe informații despre această competiție, regulamentul și toate materialele necesare înscrierii sunt disponibile pe www.adcromania.ro.
Premiul competiţiei va fi oferit de DDB România şi va consta în suma de 500 de Euro şi un abonament pentru un an la revista Institute, The Magazine. De asemenea, lucrarea câştigătoare va participa în competiţia Young European Creative Competition, organizată de ADC Europe, ce va avea loc în 2014.
Jurizarea va fi făcută de către membrii ADC România, iar câştigătorul va fi anunţat în cadrul galei de premiere ADC*RO Awards, care va avea loc pe 2 decembrie, la ArCuB.