PSD Iaşi a formulat astăzi, 6 decembrie, o plângere penală pentru sancţionarea agresorilor a doi membri ai echipelor de campanie PSD+PC care au fost agresaţi fizic şi verbal de simpatizanţi PDL în zona Tătăraşi în noaptea de 4 spre 5 decembrie 2009.
„Mă aflam în zona Tătăraşi (în spatele magazinului Flux) împreună cu un prieten în scara unui bloc şi distribuiam materiale electorale în cutiile poştale. În acel moment au intrat trei tineri în scara blocului, care m-au agresat fizic şi verbal – am fost strâns de gât şi izbit de peretele blocului. La un moment dat, fiind foarte speriat, am încercat să sun la serviciul de urgenţe 112 însă unul din cei trei agresori mi-a luat telefonul din mână şi mi l-a izbit de ciment. Aproximativ 20 de minute am fost împiedicat să parăsesc scara blocului prin acte de violenţă şi ameninţări”, a declarat pentru politiştii secţiei a IV-a tânărul Ionuţ Fighiuc, membru al organizaţiei de tineret a PSD. Faptele relatate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de loviri şi alte violenţe, distrugere şi lipsire de libertate, conform art. 189 al. 1, art. 189 al. 1 şi art. 217 din Codul Penal. În urma incidentului, tânărul a suferit traume psihice şi fizice grave, fiind necesară asistenţa medicală.
Această faptă dovedeste încă o dată faptul că simpatizanţii candidatului Băsescu nu înţeleg nici regulile democraţiei şi nici pe cele ale bunului simţ.
PSD Iaşi condamnă astfel de atitudini de „promovare” politică şi face un apel la membrii şi simpatizanţii PDL să nu mai recurgă la astfel de gesturi de intimidare, nedemne pentru o competiţie politică democratică.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}