Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ariston Thermo România sprijină cu 36 de centrale termice proiectul BIG BUILD 2017

Catalin Draguleanu, Country Manager Ariston Thermo Romania

Ariston Thermo România, liderul pieţei locale de centrale termice şi boilere electrice, sprijină cu 36 de centrale termice cu funcţionare pe gaz proiectul BIG BUILD 2017, cel mai mare eveniment de construcție accelerată și voluntariat din Europa, organizat de Habitat for Humanity România.

Proiectul, ajuns la cea de-a opta ediție, a presupus ridicarea, la Bacău, a 36 de case în decurs de doar 5 zile, în perioada 2-6 octombrie, cu ajutorul a 450 de voluntari din România și din afara țării. Cele 36 de locuinţe vor fi locuite de familii cu venituri reduse din Bacău.

„Ne-a impresionat magnitudinea acestui proiect ambițios, atât ca resurse umane implicate, cât și ca nivel de organizare și mobilizare. De aceea, am dorit să ne implicăm, contribuind la dotarea celor 36 de case cu centrale termice pe gaz de ultimă generație care să asigure un plus de confort familiilor beneficiare”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Catalin Draguleanu, Country Manager Ariston Thermo Romania

Cele 36 de centrale donate de Ariston vor fi instalate în casele recent construite, organizate în sistem duplex, triplex, cu două sau trei camere și suprafețe între 35 și 55 mp.

În prima zi a proiectului, pe șantier se aflau doar fundațiile, iar în ziua a 5-a casele erau deja finalizate complet la exterior și 80% la interior. Prin această acțiune ambițioasă, organizatorii și partenerii au marcat Ziua Mondială a Locuirii, atrăgând astfel atenția asupra unuia dintre drepturile fundamentale ale omului: acela de a deține o locuință decentă.

“O locuință adecvată este primul pas în a rupe cercul sărăciei. În România, circa 5 milioane de persoane locuiesc în condiții precare. Prin BIG BUILD ne propunem să contribuim la rezolvarea acestei probleme și să atragem atenția asupra unui drept fundamental al omului. Cu sprijinul companiilor care s-au alăturat Habitat for Humanity România, reușim împreună să îi ajutăm pe cei 117 de membri ai familiilor care se vor muta în casele construite în cadrul BIG BUILD 2017. Le mulțumim reprezentanților Ariston Thermo România, care s-au alăturat proiectului nostru și au făcut posibilă dotarea acestor case cu centrale funcționale, atât de necesare familiilor”, a declarat Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.