Mentenanța anuală și verificarea tehnică obligatorie garantează păstrarea eficienței energetice a echipamentelor, și reduc semnificativ riscul apariției unor defecțiuni ale instalației de încălzire.
Centrala termică este unul dintre cele mai importante echipamente din locuințele românilor, fiind responsabilă de asigurarea confortului în fiecare zi, indiferent de anotimp. Cu toate acestea, mai puțin de 10% dintre români fac revizia tehnică anuală a centralelor termice, riscând ca echipamentele să nu funcționeze la parametri optimi, să aibă un randament mai mic și un consum mai mare de combustibil, potrivit datelor Ariston Thermo România, liderul pieței locale de centrale termice și boilere electrice. În România sunt instalate aproximativ 2,6 milioane de centrale termice.
„Mulți proprietari uită că centralele termice sunt echipamente care funcționează zilnic și că au nevoie de întreținere periodică pentru a funcționa eficient și cât mai mult timp. Revizia tehnică, operațiune care în mod normal durează aproximativ 1,5-2 ore, reduce semnificativ riscul apariției unor defecțiuni neprevăzute și poate prelungi cu câțiva ani durata de viață a echipamentului, dacă este realizată anual”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.
O centrală care nu funcționează la parametri optimi produce mai puțină apă caldă menajeră și încălzire. De asemenea, ocazionalele erori se pot transforma în timp în defecțiuni care necesită intervenții costisitoare sau chiar pot duce la înlocuirea centralei. Pentru a proteja investiția în confortul familiei și pentru a evita costurile suplimentare, Ariston Thermo România recomandă ca revizia tehnică să fie realizată anual. Dacă această operațiune nu este efectuată anual, se poate pierde avantajul oferit de garanția extinsă a echipamentului.
Important de menționat este și faptul că o centrală care nu a beneficiat de revizii anuale va avea în timp un nivel mai redus de eficiență și un consum mai mare de combustibil. Prin mentenanță constantă, proprietarul centralei se asigură că ține costurile sub control.
Revizia tehnică trebuie efectuată de către personalul unui centru service autorizat, având în vedere că sistemul de încălzire este unul complex. Ariston Thermo România dispune de cea mai extinsă reţea de parteneri de service la nivel național, de peste 250 centre. În fiecare an, compania derulează programe intensive de pregătire şi acreditare pentru tehnicienii de service, pentru ca aceştia să fie la curent cu noile tehnologii şi produse, şi pentru a se asigura că sunt menţinute standardele ridicate ale serviciilor oferite de Ariston.
În timpul reviziei, tehnicienii autorizați vor efectua acţiuni de curăţare şi întreţinere a schimbătorului de căldură, vor verifica sau reface reglajele de ardere, vor schimba filtrele de apă rece și încălzire, dacă este necesar. Doar centrele de service autorizate pot asigura asistență specializată și intervenții cu piese de schimb originale.
Operațiunile de întreținere sunt necesare, inclusiv pentru modelele de ultimă generație, deoarece funcționarea acestora depinde și de agenți precum gazul, aerul, energia electrică sau agentul termic. Atunci când revizia nu este realizată anual, pot apărea depuneri, magnetită sau reziduuri în centrală, iar schimbătorul de căldură pierde din eficiență, respectiv putere. După o folosire intensă în timpul sezonului rece, tehnicienii observă că centrala termică pierde din putere, ceea ce înseamnă că produce o cantitate mai mică de apă încălzită.
Centrele de service recomandă ca revizia să aibă loc după ieșirea din sezonul rece, în lunile de primăvară și vară, după ce echipamentul a fost folosit la capacitate maximă, și să fie evitată programarea acestei operațiuni toamna și iarna, când este vârf de sezon pentru montarea centralelor noi. În funcție de oraș și centrul de service, costul unei revizii tehnice poate varia între 150 și 250 de lei.
Alături de revizia tehnică, proprietarii sunt obligați prin lege să realizeze, o dată la doi ani, verificarea tehnică periodică (VTP) a centralei, procedură ce trebuie asigurată de către o firmă de service cu autorizaţie din partea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR). Prin verificarea tehnică periodică este evaluată funcţionarea corectă şi sigură a echipamentului. Nu în ultimul rând, este important de ştiut că distribuitorul de gaze verifică periodic valabilitatea VTP-ului.