Ariston Thermo România anunţă lansarea noii campanii de publicitate, continuând astfel investiţiile în imagine şi reconfirmându-şi poziţia de lider al pieţei locale de centrale termice.
„Noul spot aduce în prim plan un mesaj nou, un concept creativ diferit de cel realizat în ultimii doi ani. Prin această campanie de comunicare punem accent pe evoluţia tehnologică şi confortul oferit de noua gamă de centrale termice GalEvo. Prezentăm astfel clienţilor noştri definiţia confortului şi designului veritabil italian”, a declarat Ilinca Rusescu, Directorul de Marketing al Ariston Thermo România.
Aceasta a subliniat că principalul obiectiv al noii campanii de publicitate este consolidarea imaginii mărcii ca lider absolut al pieţei interne de centrale termice, dar în acelaşi timp şi reconfirmarea inovaţiei continue de care dă dovadă Ariston.
„Prin noua campanie amintim românilor că produsele Ariston au o eficienţă ridicată, sunt conforme cu noile tehnologii şi, în acelaşi timp, durabile.Toate acestea au fost demonstrate şi de faptul că, până în acest moment, peste 1,5 milioane de români au ales confortul oferit de produsele noastre, potrivit unui studiu de piaţă intern”, a mai spus Ilinca Rusescu.
Noua campanie de publicitate are în centrul său gama nou lansată, GalEvo, formată din modele de centrale termice convenţionale – Clas Evo şi Genus Evo, dar şi în condensare – Clas Premium Evo şi Genus Premium Evo. Acestea sunt modele inovative, cu puteri de până la 35 KW, design deosebit, display în limba română şi o interfaţă inteligentă şi uşor de folosit.
Potrivit reprezentanţilor Ariston, lansată în primăvara acestui an, noua gamă face parte dintr-un proiect amplu de aliniere a portofoliului de produse la tendinţele europene privind orientarea către tehnologii avansate ce pun accent pe economisirea de combustibil şi pe protecţia mediului înconjurător.
„Odată cu lansarea noii campanii de publicitate vom lansa şi un proiect ambiţios prin care vom oferi o extindere a garanţiei de la 3 la 5 ani pentru trei dintre modelele noii game: Clas Evo, Genus Evo şi Genus Premium Evo”, a mai spus reprezentanta companiei.
Campania TV a Ariston va fi lansată la nivel naţional începând cu data de 1 iunie, noul spot fiind difuzat concomitent pe 14 canalele. În plus, comunicarea TV va fi susţiuntă de apariţii în presa scrisă şi de o importantă componentă online în aceeaşi perioadă.
Noul spot Ariston poate fi vizualizat aici: //www.youtube.com/watch?v=jEDrUkyczSE
Mai multe detalii despre produsele Ariston puteţi găsi pe www.ariston.com/ro.