Cele mai noi filme de artă şi de autor în premieră la Timișoara
În perioada 25-28 aprilie 2013, Asociația Română a Filmului Independent (ARFI) organizează la Timișoara a cincea ediție a Festivalul Internațional de Film Timishort. Ca și la edițiile precedente, cinefilii din Timișoara vor punea viziona în premieră filme de artă şi de autor, reunite în următoarele secțiuni:
· Competiția Oficială: secțiune competitivă, alcătuită dintr-un număr de până la 25 de filme de scurtmetraj (până în 30 de minute), toate recente (realizate în ultimii doi ani) şi prezentate în premieră românească la Timishort.
· Competiţia naţională: secțiune competitivă, alcătuită dintr-un număr de opt filme româneşti de scurtmetraj (până în 30 de minute), toate recente (realizate în ultimul an) şi prezentate în premieră la Timishort.
· Videorama: secţiune competitivă, care are loc în clubul timişorean Setup și care își propune să dezvolte și să promoveze arta video în România, precum și filmul experimental.
· Open air/Gala screenings: secţiune necompetitivă, alcătuită din proiecții în aer liber a unor lungmetraje sau scurtmetraje de autor realizate în ultimii doi ani, premiate la festivaluri de marcă din lume şi mai puţin cunoscute publicului românesc.
· School Visit: secțiune necompetitivă, menită să promoveze tineri studenți sau absolvenți de film, precum și școlile lor invitate.
· Festivals Visit: secțiune necompetitivă, menită să prezinte și să promoveze publicului timișorean selecțiile altor festivaluri de film din lume, partenere festivalului de film Timishort.
· Focus: secţiune necompetitivă, dedicată unui autor de filme de scurtmetraj şi a unei țări invitate de festival.
“Prezenţa în număr mare a publicului la proiecţiile Timishort din anii trecuți a dovedit faptul că timişorenii apreciază produsele culturale de calitate şi sunt deschişi faţă de un nou format de festival de film adus în premieră la Timişoara de către ARFI. Și anul acesta îi așteptăm pe cinefili cu filme de artă și de autor în premieră, dar le-am pregătit și o serie de surprize, evenimente și întâlniri inedite”, a declarat Andreea Dincă, directorul Festivalului Internațional Timishort.
Anul acesta, Festivalul are trei locații de proiecție și patru adiacente, pentru secțiunile conexe. Astfel, proiecțiile vor avea loc la Cinema Timiș, în Aula Bibliotecii Centrale a Universității de Vest Timișoara (BCUT) și în clubul Setup. Centrala Festivalului va fi în Cuib d’Arte unde iubitorii de fotografie pot vizita expoziția foto adusă de Centrul Cultural German.
Pentru a sărbători acest mic jubileu – a cincea ediție, festivalul va prezenta un film de lungmetraj de autor și își propune proiecții surpriză în zonele pietonale din centrul istoric al Timișoarei.
Și în acest an, Timishort reunește tineri autori de film din întreaga lume, susținând astfel o platformă de schimb profesional între talentații regizori români și cei străini aflați la început de carieră. În cele patru ediţii anterioare, festivalul Timishort a reuşit să reunească în orașul de pe Bega nume importante ale industriei de film din România, dar şi din străinătate. Prezenţa și la ediția din acest an a unor personalităţi marcante ale cinematografiei internaţionale (curatori şi selecţioneri ai celor mai importante festivaluri de film din lume Berlin, Cannes, Lisabona, Ostrava ş.a.) asigură calitatea şi bunul renume al Timishort-ului şi peste hotare.
Festivalului este organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Primăriei și Consiliului Local Timișoara, al Centrului Cultural German Timișoara, al Teatrului Național Timișoara, Van Graph Kfe, Music service Timisoara, Cuib d’Arte și Rohost.
La fiecare ediție, Festivalul Timishort adună un număr de 70-80 de voluntari din întreaga țară, cultivând astfel un sentiment de responsabilitate în rândul generației de elevi și studenți și oferindu-le posibilitatea de a participa direct la inițiative culturale independente și de a derula alături de organizatori proiecte culturale de anvergură.
Despre Timishort
Festivalul Internațional de Film Timishort este singurul eveniment de acest gen din România care pune accent pe filmele de artă şi cele de autor, reunind filme în premieră și de debut ale tinerilor regizori din întreaga lume. Timishort reprezintă singurul eveniment cinematografic din zona de Sud-Vest a ţării, reuşind să redeschidă apetitul publicului larg din Timișoara și din zonă pentru manifestări cinematografice de calitate. Festivalul a doborât recordul de intrări înregistrate vreodată în cinematografele din reţeaua de stat în perioada de după Revoluţie.