Joi, 5 aprilie, ora 20.00 la TVR 2
Primul sezon al emisiunii Arena Leilor s-a încheiat săptămâna trecută, a doua serie urmând să debuteze la sfârşitul lunii aprilie. Până atunci, la TVR 2 vor putea fi urmărite câteva ediţii speciale de Arena Leilor , dintre care două vor fi un best of a ceea ce a fost difuzat până în prezent.
Realizatoarea Cosmina Popescu a avut sarcina extrem de dificilă de a selecta pentru aceste ediţii best of cele mai interesante propuneri de afaceri dintre cele aproximativ 80 prezentate în faţa Leilor pe parcursul a 12 săptămâni. Diversitatea proiectelor şi ineditul lor a fost atât de mare, încât selecţia lor nu a fost deloc simplă. În plus, în realizarea acestei selecţii s-a ţinut cont şi de numeroasele solicitări primite din partea telespectatorilor de a putea viziona, din nou, anumite negocieri şi idei de afaceri.
Aşadar, începând de joi, 5 aprilie, la TVR 2, vor fi difuzate de la ora 20.00 cele mai interesante idei de afaceri şi negocieri. Va fi un bun prilej pentru cei de acasă pentru a mai „fura” câte o idee despre cum să-ţi prezinţi profesionist un plan de afacere, de la cei care au avut prilejul să intre în Arena Leilor.
Cei cinci Lei: Dragoş Anastasiu, Sorin Poşa, Marius Ghenea, Carmen Daniela Săndulescu şi Cristina Bâtlan, ale căror averi însumate depăşesc 90 de milioane de dolari (sursa: Top 300), au demonstrat că Arena Leilor este o emisiune în care se fac afaceri reale. Dovada este suma investită de aceştia pe parcursul a celor 12 ediţii a cărei valoare totală depăşeşte jumătate de milion de euro.
{mosloadposition user10}