- Compania românească de tehnologie Arctic Stream a debutat astăzi, 29 iulie, pe piața AeRO a Bursei de Valori București.
- Este a 16-a companie care se listează la bursă de la începutul acestui an.
- Arctic Stream va continua să folosească mecanismele pieței de capital pentru finanțare și dezvoltare, precum acordarea de acțiuni gratuite și implementarea unui program de fidelizare a angajaților.
Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT din România fondat în 2017, s-a listat astăzi, 29 iulie, pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Acțiunile companiei se tranzacționează sub simbolul bursier AST. Compania va continua să folosească mecanismele pieței de capital pentru finanțare și dezvoltare, precum acordarea de acțiuni gratuite și implementarea unui program de fidelizare a angajaților.
„Încheiem luna iulie cu 16 noi companii la bursă, 14 pe piața AeRO și două pe Piața Principală. Este vorba de 16 companii cu o capitalizare cumulată de 909,8 milioane de euro, deci aproape un miliard de euro. Ne bucurăm să avem încă o companie din domeniul IT listată la bursă. Echipa Arctic Stream dă dovadă de viziune pe termen lung întrucât la patru ani distanță de la înființare au ales să facă acest pas și vin spre piața de capital cu planuri de dezvoltare. Bun venit la bursă”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
„Listarea acțiunilor Arctic Stream este un pas important pentru noi, care ne ajută să ne creștem notorietatea pe piața forței de muncă, pentru atragerea de specialiști din domeniul IT. Avem deja o echipă solidă, pe care dorim să o întărim, pentru a putea valorifica toate oportunitățile de dezvoltare din prezent. Ne dorim o creștere organică pe termen scurt, prin atragerea de noi clienți din sectoare mai puțin accesate. De asemenea, vizăm dezvoltarea unor direcții de business, respectiv cybersecurity și datacenter, unde avem deja capabilitățile existente, dar, în același timp, avem în vedere și dezvoltarea prin achiziții de companii și fuziuni. Le mulțumesc colegilor pentru rezultatele excelente care ne-au adus aici, dar și investitorilor care au ales să vină alături de noi. Nu vom neglija motivarea acționarilor și vom face acest lucru prin operațiuni recurente de majorare de capital cu acțiuni gratuite. Dorim ca acționarii noștri să beneficieze de procesul de creștere a companiei chiar din această perioadă de dezvoltare, când dividendele vor fi distribuite într-o măsură redusă”, a Dragoș Octavian Diaconu, CEO și fondator al Arctic Stream
Listarea companiei vine după încheierea unui plasament privat de acțiuni derulat în luna iunie 2021 prin care acționarul majoritar a vândut 838.260 acțiuni la un preț de 25 lei/acțiune. În cadrul plasamentului au subscris 178 de investitori, dintre care 39 investitori calificați și 139 de retail. Valoarea capitalizării anticipate este de 104,7 milioane de lei. Plasamentul privat și listarea au fost realizate cu sprijinul TradeVille.
„De astăzi, acțiunile unei noi companii de IT din România devin disponibile pentru investitorii la Bursa de Valori București. Suntem onorați să fi intermediat atât plasamentul privat, cât și listarea tehnică a Arctic Stream, companie care se alătură unui număr în creștere de furnizori de servicii și produse de înaltă tehnologie prezenți la bursa noastră. Vedem, astfel, cum ne îndreptăm către o stare de normalitate în care cel mai dinamic sector al economiei naționale câștigă o reprezentare din ce în ce mai mare pe piețele administrate de Bursa de Valori București”, Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct, TradeVille.
Arctic Stream a fost înființată în 2017 și este un integrator IT cu un focus pe tehnologiile producătorului de renume mondial Cisco Systems, și în linie cu cele mai noi tendințe de pe piața globală (Software-Defined Infrastructure, DevOps). Compania are prezență fizică în București, însă derulează proiecte de infrastructura si securitate IT la nivel național, atât prin intermediul echipei proprii, cât și prin dezvoltarea unor parteneriate locale. Compania are clienți atât din sectorul public, cât și din cel privat, din domenii precum retail, energie, utilități. Numărul de angajați a crescut constant de la înființare până în prezent. Dacă în 2017 compania avea un angajat, la finalul anului 2020 avea 8 angajați, în acest moment are 12 angajați, iar pentru finalul anului curent Arctic Stream ia în calcul un număr de 16 angajați.
Arctic Stream a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de aproape 44 milioane de lei, o creștere de peste două ori a cifrei de afaceri raportate în 2019, respectiv 18 milioane de lei. Profitul net al companiei în 2020 a fost de 6,3 milioane de lei, în creștere față de anul precedent, încheiat cu un profit net de 1,8 milioane de lei. Compania estimează pentru anul curent un profit net de 4,2 milioane de lei, iar pentru 2022 un profit net de aproximativ 5 milioane de lei.